19.8 C
Iași
27 aprilie, 2024

Tudorel Toader a pierdut alegerile la Universitatea din Iaşi: Am sentimentul unei „Monstruoase coaliţii!”

Profesorul Tudorel Toader a pierdut alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, el fiind învins în turul doi, la o diferenţă de peste 250 de voturi de Liviu Maha, profesor de economie.

18 mart. 2024, 23:44

Profesorul Tudorel Toader susţine, după ce a pierdut luni alegerile pentru funcţia de rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, că nu au contat realizările şi faptele, ci doar calculele şi aranjamentele. El a precizat că are sentimentul că s-ar fi pus la cale împotriva sa o “monstruoasă coaliţie”.

“A fost o campanie electorală atipică mediului academic, plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar şi cu ameninţări, totul pentru preluarea conducerii Universităţii de către cei care cred că li se cuvine, deşi au dovedit contrariul. (…) Regret susţinerea şi încrederea acordată unora, cu agende paralele, cu multe orgolii şi lipsă de caracter. În condiţiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente şi angajamente, am sentimentul unei “Monstruoase coaliţii”! Voi continua activităţile de profesor şi de avocat!“, a scris Tudorel Toader

Liviu Maha a obţinut 487 voturi, în timp ce Tudorel Toader, actualul rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” a fost votat de 233 de persoane. Au existat şi câteva voturi anulate.

Prezenţa la urne a fost de 87,7 la sută, peste cea înregistrată la primul tur. Au votat în turul al doilea de scrutin 741 de persoane dintr-un total de 844 de votanţi.

Turul doi al alegerilor s-a desfăşurat într-un context tensionat, după ce duminică seară, Olga Andreea Urda a demisionat din funcţia de preşedinte al Biroului Electoral, invocând că în presă ar fi apărut unele informaţii despre viaţa sa personală.

Olga Andreea Urda este considerată o apropiată a lui Tudorel Toader, iar surse din cadrul universităţii au precizat că în acest fel gruparea Toader ar fi încercat să amâne desfăşurarea turului doi de scrutin.

Sursa: https://www.romaniatv.net/tudorel-toader-a-pierdut-alegerile-la-universitatea-din-iasi-am-sentimentul-unei-monstruoase-coalitii_8201545.html

Ultimă oră

Același autor