Nu orice vioară, ci chiar un Stradivarius vechi de trei secole vor avea șansă să asculte copiii Liceului Special din Tg. Frumos. Evenimentul este programat joi, 23 aprilie, iar recitalurile vor fi susținute de muzicienii de talie internațională Răzvan Stoica (vioara Stradivarius ex Ernst 1729) și Andreea Stoica (pian).
Evenimentul face parte din proiectul Fundației Culturale Gaudium Animae din Iași, care a lansat Ediția specială a proiectului educațional „Un Stradivarius în școli”, adresată copiilor și adolescenților deficienți de vedere și celor din zone cu acces limitat la cultură.
Note muzicale cu totul speciale
Recitalurile vor fi completate de două instrumente educaționale adaptate – Prima lecție de muzică în format Braille, pentru copiii nevăzători și, respectiv, animație video, pentru elevii tipici, care vor explica, în limbaj accesibil, cum funcționează sunetul și cum este construit un instrument muzical (vioara), după cum am aflat de la organizatorii evenimentului.
Și la Școala „Moldova” din Tg. Frumos, dar și la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani vor fi prezentate etapele confecționării viorii și arcușului, mecanismul prin care corzile viorii produc vibrații și cum aceste vibrații se transformă în sunet. În moduri adaptate, copiii vor înțelege că în spatele unui instrument se află atât meșteșug cât și știință și că muzica este rezultatul unei armonii între tehnică și artă.
Există și un Festival Stradivarius
Despre acest proiect se poate spune deja că a devenit tradiție: din 2023 până în prezent, a ajuns la peste 3200 de elevi și mai mult de 100 de cadre didactice din 17 instituții de învățământ din țară. Există și un Festival Stradivarius, la Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova. Ajuns la a IV-a ediție, „festivalul propune o construcție clară, aproape narativă: începutul – sub semnul virtuozității și energiei viorii Stradivarius, prin prezența lui Răzvan Stoica; dezvoltarea – un dialog orchestral și o deschidere internațională, prin colaborarea cu dirijorul olandez Alexander Geluk; finalul – rafinament, sensibilitate și echilibru, alături de pianista Andreea Stoica”, mai aflăm de la autorii proiectului.
Răzvan Stoica cântă pe vioara Stradivarius 1729 „Ex Ernst”, construită de Antonio Stradivari în perioada sa de maturitate artistică, un instrument cu o valoare estimată la aproximativ zece milioane de euro. Din februarie 2026, dreptul de utilizare al instrumentului a fost prelungit pentru încă 25 de ani, în urma câștigării Concursului Internațional Stradivarius de la Salzburg.