14.1 C
Iași
27 aprilie, 2024

Despre trădări, revolte, speculanți și… Educație?

14 iunie 2023

Greva din sistemul educațional s-a încheiat, însă revoltele și, în general, haosul din școala românească continuă, chiar la un nivel semnificativ ridicat.

În cancelarii se discută despre trădare și trădători.

E greu de identificat precis care sunt trădătorii, cât timp într-un sistem cu salarii în niciun caz demne de un profesor se regăsesc tot mai mulți oameni fără coloană vertebrală.

Este important de reținut că a fost o grevă la care au participat cei mai buni profesori pe care încă îi mai are sistemul de învățământ românesc.

Putem spune că a fost un ultim strigăt de disperare al celor cărora le mai pasă de viitorul acestei țări.

Cei mai mulți dintre acești profesori de calitate sunt în prag de pensionare și peste puțini ani vom ajunge să conștientizăm ce au vrut să ne transmită.

Am văzut și tineri profesori dedicați, dar, în același timp, văd cum aceștia părăsesc anual sistemul sau merg la școli private.

Interesant de observant că sunt secretari de stat și directori care au părăsit în ultima perioadă Ministerul Educației pentru a-și înființa școli private.

Puțin suspect înmulțirea școlilor private ce au patroni din zona partidelor și insistența guvernanților pentru subfinanțarea sistemului educațional de stat.

Aceasta este “România Educată”, pe banii părinților.

Și mesajul politicienilor a fost că profesorilor greviști nu le pasă de elevi.

Realitateaa e că lor le pasă ca banii părinților să ajungă în conturile lor.

Legat de liderii sindicali, aceștia au de răspuns la o întrebare esențială: unde sunt foile cu semnăturile celor care au ales să iasă din grevă?

Prin cancelarii nu s-au văzut.

, pentru demiterea liderilor sindicali.

Frecție la picior de lemn.

În curând o să vedem și partide care vor încerca să atragă din masa electorală reprezentată de angajații din învățământ, pornind inițiative de revolte față de liderii sindicali, evident, de fațadă.

Partidele sunt prezente și vor fi prezente în continuare în conducerile federațiilor sindicale din Educație.

Jocurile făcute risipind cu largă mână soarta școlii românești nu pot fi stopate decât prin unitate.

Dar, din nou, profesorii de calitate devin minoritate, urmare a unui plan temeinic gândit și pus perfect în aplicare de partidele care s-au perindat la guvernare.

Urmărește România Liberă pe

Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.

Real Madrid a confirmat transferul mijlocașului englez Jude Bellingham de la Borussia Dortmund, Bundesliga. În vârstă de doar 19 ani, Bellingham este printre cei mai…

Ieri, Klaus Iohannis nu și-a sărbătorit cu pompă ziua de naștere. L-a investit scurt pe Marcel Ciolacu. Asta după mărlănia de a nu…

Apple păstrează coroana pentru cel mai valoros brand din lume, pentru al doilea an consecutiv, în topul BrandZ al celor mai valoroase 100 de branduri…

Sursa: https://romanialibera.ro/op-ed/opinii/despre-tradari-revolte-speculanti-si-educatie/

Ultimă oră

Același autor