Rețeaua Lidl se extinde în Iași: magazin nou în Tătărași

Rețeaua Lidl continuă extinderea în Iași: retailerul va deschide joi, 23 aprilie, un nou magazin pe strada Aurel Vlaicu, într-o zonă cu trafic comercial în creștere . Noua unitate are o suprafață de vânzare de peste 1.400 mp și dispune de 121 de locuri de parcare, conform unui comunicat primit la redacție. Programul de funcționare va fi între orele 07:00 – 22:00, de luni până sâmbătă, și 08:00 – 20:00 duminica.

Potrivit companiei, deschiderea magazinului a generat 27 de locuri de muncă. Investiția face parte din strategia de extindere la nivel național și consolidează prezența Lidl în municipiul Iași, unde competiția pe segmentul de retail alimentar s-a intensificat în ultimii ani.

Retailerul susține că noua unitate este construită conform standardelor de eficiență energetică, fiind echipată cu iluminat LED cu senzori și sisteme de recuperare a căldurii pentru reducerea consumului de energie.

În paralel, Lidl își menține strategia de colaborare cu furnizori locali și naționali, mizând pe extinderea rețelei ca instrument de creștere a vânzărilor și de consolidare a cotei de piață.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări.

Sursa: https://apix.ro/reteaua-lidl-se-extinde-in-iasi-magazin-nou-in-tatarasi/

Ultimă oră

Același autor