Apel pentru supraviețuirea morală a României: Președintele fondator AUR Marius Lulea cere eliminarea privilegiilor politice

Pilonii centrali ai mesajului transmis de liderul AUR vizează o restructurare profundă a statului, menită să redea puterea cetățenilor și să reducă povara financiară a partidelor asupra bugetului public. Președintele fondator AUR Marius Lulea a reiterat obiectivele clare ale formațiunii: aplicarea referendumului pentru 300 de parlamentari, eliminarea subvențiilor uriașe pentru partide și revenirea la alegerea primarilor și a președinților de Consilii Județene în două tururi de scrutin.

„Stimați politicieni, vă cerem să fiți responsabili. Sunt momente complicate pentru România și, de aceea, astăzi trebuie să ne gândim mai puțin la noi și mai mult la popor. Pare tot mai greu să slujești, în același timp, propriul interes și binele comun”, a declarat Marius Lulea, taxând lipsa de conexiune a actualei clase conducătoare cu problemele reale ale societății.

Critici dure la adresa Președintelui României: „Un conducător nu poate sta sub umbra intereselor înguste”O parte importantă a intervenției sale a vizat direct instituția prezidențială. Președintele fondator AUR Marius Lulea consideră că rolul de unificator al șefului statului a fost abandonat în favoarea unor mașinațiuni politice care nu fac decât să adâncească falia din societate.

Analiza liderului AUR asupra comportamentului de la vârful statului este una fără menajamente:

„Este greu de înțeles și de acceptat ca președintele României să întoarcă privirea de la o parte a propriului popor. În loc să își împlinească menirea de unificator, ajunge să adâncească dezbinarea, ca și cum nu binele țării ar conta, ci temerile și calculele personale. Un conducător chemat să slujească nu poate sta sub umbra intereselor înguste, a celor prin ale căror mașinațiuni a ajuns să ocupe funcția, ci sub lumina adevărului și a responsabilității față de toți. Atunci când un președinte nu își ia puterea de la popor, el se simte slab și îndatorat.”

Mesaj către arcul guvernamental: „Eliminați discursul ipocrit despre extremiști”

În finalul apelului său, Președintele fondator AUR Marius Lulea a cerut puterii actuale să renunțe la etichetările politice sterile și să prioritizeze speranța românilor pentru un viitor mai bun. Acesta a subliniat că mândria și izolarea politică nu fac decât să blocheze reformele morale de care țara are nevoie urgentă.

„Eliminați discursul ipocrit despre „extremiști”, dacă binele națiunii este cu adevărat scopul declarat. Păstrați-vă funcțiile, păstrați-vă privilegiile, dar oferiți ceva și românilor — măcar speranța. Mândria trebuie lăsată la o parte, căci ea nu îi izolează pe ceilalți de noi, ci pe noi de ceilalți. Oferta opoziției nu este pentru funcții și nici pentru privilegii, ci pentru a le reda românilor încrederea că încă mai există speranța unei reforme morale”, a conchis liderul politic.

Sursa: https://www.bzi.ro/apel-pentru-supravietuirea-morala-a-romaniei-presedintele-fondator-aur-marius-lulea-cere-eliminarea-privilegiilor-politice-5520513

Ultimă oră

Același autor