Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că au fost desfăşurate verificări la nivel naţional la operatorii economici care comercializează zahăr.
„Ca urmare a controalelor efectuate în data de 10.03.2026, aproximativ 140 de tone de zahăr au fost oprite definitiv de la comercializare, fiind identificate abateri semnificative între cantitatea netă declarată şi cea efectivă. Diferenţele constatate au depăşit 70 de grame pe unitate de ambalaj, situaţie care contravine cerinţelor legale privind corecta informare şi afectează în mod direct drepturile şi interesele economice ale consumatorilor”, au transmis reprezentanţii ANPC.
Ei au explicat că, raportând această diferenţă la cantitatea totală oprită de la comercializare, rezultă că aproximativ 10 tone de zahăr nu au fost livrate în mod real consumatorilor, deşi acestea erau incluse în gramajul declarat pe ambalaj. ANPC a subliniat că această situaţie a generat un prejudiciu estimat la aproximativ 30.000 de lei, suportat direct de către consumatori.
În cadrul acţiunii au fost verificaţi 271 de operatori economici şi au fost date 456 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 2,84 de milioane de lei. De asemenea, în 11 cazuri a fost luată măsura de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor.