Pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași intervin în Târgu Frumos la un accident feroviar produs între trenul de pasageri IR 11040 Suceava –Iași și un autoturism. Accidentul a avut loc la trecerea cu calea ferata pe raza localității Războieni, comuna Ion Neculce.Potrivit jurnaliștilor de la, în urma impactului au rezultat două victime din autoturism, conștiente, cooperante și neîncarcerate, evaluate medical la fața locului.
La intervenție acționează Detașamentul Târgu Frumos cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), echipaj de descarcerare (AID) și 11 subofițeri și 1 ofițer
Situația este monitorizată, iar echipajele asigură măsurile specifice pentru siguranța zonei și acordarea primului ajutor.