Din fericire, nimeni nu se afla pe stradă în acele clipe, astfel că incidentul nu s-a soldat cu victime. Patru mașini au fost însă avariate în urma impactului cu resturile desprinse. Pompierii au intervenit pentru asigurarea zonei și au îndepărtat bucățile de acoperiș care prezentau risc să cadă, prevenind astfel alte pagube sau eventuale accidente.
Nu este pentru prima dată când imobilul se confruntă cu o astfel de situație. În urmă cu doi ani, același acoperiș a fost luat de vânt și pus la pământ, în condiții similare.