17.4 C
Iași
24 aprilie, 2024

VIDEO | Ion Cristoiu: „Moldova a fost aleasă pentru summitul CPE. Este pentru prima dată când o reuniune are loc la o cramă”

Publicat: 01/06/2023, 22:44

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene, eveniment care a avut loc în Republica Moldova.

Aproape 50 de lideri europeni s-au reunit joi, 1 iunie,

, unde a fost găzduit cel de-al doilea summit al Comunităƒţii Politice Europene (CPE). Întâlnirea a avut loc a Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri de capitala Moldovei, Chişinău. Evenimentul are rolul de a consolida securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european.

„Macron a decis să înființeze Comunitatea Politică Europeană. Aceasta este o reuniune în care șefii de stat se întâlnesc și discută. Potrivit protocolului, odată are loc într-o țară membră a Uniunii Europene, iar apoi într-un stat care nu face parte din UE. Anul acesta au ales Moldova”, a declarat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Este prima dată în istoria omenirii când o reuniune are loc la o cramă”

Asistăm la o un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată, spune scriitorul. „N-am pomenit așa ceva. Castelul Mini este, de fapt o cramă. Este pentru prima dată în istoria omenirii când o reuniune are loc la o cramă.”

Acesta menționează faptul că a existat o problemă în ceea ce privește

anume că „acțiunea s-a petrecut la crama din Bulboaca, iar până acolo nu exista asfalt. Pentru că oaspeții nu puteau veni așa, s-a făcut drum până acolo. În această perioadă, prin ordin al Guvernului, niciun avion nu a mai circulat, cetățenii din Bulboaca nu au mai avut acces la nimic, iar cei din Chișinău au fost sfătuiți să stea acasă și puteau să iasă doar cu buletinul.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook

, și pe canalul de YouTube

. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci,

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

HOROSCOP –

02 Jun, 00:00

Marius Tucă Show –

01 Jun, 23:06

Știri externe –

01 Jun, 22:23

Ultima oră

Actualitate –

01 Jun, 22:14

01 Jun, 21:44

01 Jun, 21:40

Sursa: https://www.gandul.ro/emisiuni/marius-tuca-show/video-ion-cristoiu-moldova-a-fost-aleasa-pentru-summitul-cpe-este-pentru-prima-data-cand-o-reuniune-are-loc-la-o-crama-19989592

Ultimă oră

Același autor