Sursa foto: dobok/Getty Images/iStockphoto
Zilele libere din perioada 1-4 mai 2025 va duce la întârzieri în distribuirea pensiilor și a ajutoarelor sociale.
Circa 2,4 milioane de
sunt distribuite prin Poșta Română, restul fiind virate direct în conturi bancare.
Ce se va întâmpla cu pensiile virate în conturile bancare
Și pensionarii care primesc pensia prin bancă pot suferi întârzieri. Persoanelecare și-au schimbat recent cardul bancar dar nu au notificat casa de pensii până la 8 aprilie, nu vor primi banii în luna mai. Plata va fi reprogramată pentru luna iunie.
„Pentru a actualiza un cont bancar, modificarea trebuie depusă până pe 8 ale lunii pentru a fi procesată pentru luna următoare. Cine depune astăzi, va primi pensia în cont în luna iunie”, a explicat Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii Iași, pentru bzi.ro.
Când vor ajunge banii la beneficiari
Există riscul ca distribuirea pensiilor prin Poșta Română să depășească termenul de 15 ale lunii, putând ajunge chiar până pe 20 mai.
Pensionarii care primesc banii în cont uri bancare și nu au avut modificări la datele de plată le pot primi din 12 mai 2025, potrivit