14.9 C
Iași
30 octombrie, 2025

Veste bună pentru o categorie de români! Se șterg datoriile celor care nu și-au plătit taxele! Cine beneficiază de scutire!

Persoanele fizice și juridice din Sectorul 2 București ar putea scăpa de unele datorii de la plata taxelor și impozitelor. Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre care va fi supus la vot în Consiliul Local. Conform noii legi, datoriile mai mici de 40 de lei, aflate în sold la 31 decembrie 2025, vor fi șterse din evidențele fiscale. Această amnistie se va aplica deoarece costurile pentru recuperarea datoriilor depășesc adesea nivelul acestora, precizează romaniatv.net.

,,Costurile sunt fundamentate ca fiind în cuantum de 12 lei pentru fiecare astfel de procedură, la care se adaugă costurile umane și cheltuielile privind comunicarea cu confirmare de primire”, precizează inițiatorii proiectului de lege.

Dacă noul regulament va fi adoptat, codul de procedură fiscală va obliga ANAF să șteargă automat restanțele sub 40 de lei rămase în sold la 31 decembrie.

Reguli stricte pentru românii cu datorii la stat

Românii cu datorii la statnu vor mai putea fenta plata taxelor și impozitelor locale. Autoritățile plănuiesc măsuri stricte pentru creșterea gradului de colectare a taxelor, printre care extinderea executării silite asupra unor anumite categorii de venituri. Noul proiect de lege aflat în dezbatere vine cu constrângeri mult mai dure și sancțiuni directe pentru cei care nu își plătesc la timp obligațiile fiscale, notează romaniatv.net.

Sursa: https://www.bzi.ro/veste-buna-pentru-o-categorie-de-romani-se-sterg-datoriile-celor-care-nu-si-au-platit-taxele-cine-beneficiaza-de-scutire-5388511

Ultimă oră

Același autor