Biserica „are de apărat nu doar Adevărul răstignit şi azi de ideologii contemporane, ci şi adevărul istoric în virtutea fidelităţii sale faţă de Tradiţia rănită de tot felul de apucături actuale, precum ultranaţionalismul, filetismul, ortodoxismul formalist care îngroapă Ortodoxia sau „suveranismul” smintitor aflat în treabă. Inocentizarea şi justificarea unui text scris de cineva care justifica „purificarea morală a naţiunii” printr-o ideologie extremistă, antisemită şi violentă, degenerată rapid în crimă, chiar dacă textul nu e unul explicit politic, rămâne ultima, deci nu cea mai fericită variantă de strategie apologetică instituţională”, scrie Vasile Bănescu, pe reţeaua de socializare.
De asemenea, Bănescu afirmă că „dirijorul unui cor bisericesc care, contextual, reprezintă cea mai veche şi venerabilă instituţie istorică a României, ar trebui să subînţeleagă acordarea atenţiei maxime în discernerea şi alegerea pieselor interpretate chiar în Catedrala Naţională. Aceasta a fost edificată în memoria adevăraţilor eroi ai ţării, oameni curaţi şi credincioşi care şi-au dat viaţa pentru ţară, nu posedaţi ideologic care i-au făcut acesteia doar rău. A fi conştient de ceea ce face şi nu face bine public instituţiei pe care o reprezinţi, fie din cafasul bisericii (balconul situat deasupra pronaosului, rezervat corului), fie din altă poziţie oficială, e, contextual, un esenţial „lucru în sine”.
Intelectuali cinici ajunşi anticomunişti nu sunt automat „sfinţi”, afirmă Bănescu.
„Confruntată în secolul XX cu două totalitarisme sinistre, Biserica, depozitarul unei imense memorii istorice, are mereu la îndemână şansa de a fi exemplară în evitarea dublei măsuri şi de a indica fără ezitare adevărul crud despre ambele căi politice inspirate de diavol în istoria recentă: fascismul şi comunismul. Pe fiecare dintre ele au ales să meargă la vremea respectivă intelectuali cinici, amorali şi arivişti, insensibili la dreptate, milă şi adevăr. Unii chiar sacrileg, cu Hristos inclus în discursuri politice, adică aşezat pe buzele care debitau simultan incitări la ură şi crimă. Faptul că ulterior au ajuns în închisoare, ca anticomunişti, nu i-a transformat automat în „sfinţi”. Eroii suferinţei umane de orice fel nu sunt sinonimi cu martirii creştini sanctificabili. Fără a-i judeca noi personal, nu avem însă nici dreptul, în numele numeroaselor milioane de victime ale acestor două sinistre utopii antiumane şi anticreştine, să-i înghesuim pe toţi la „dreapta lui Hristos”. Mai ales în numele Lui. Ne putem doar ruga pentru sufletele lor, ale tuturor: victime şi călăi. De preferat chiar în această ordine”, spune acesta.
Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, solicită autosesizarea instituţiilor abilitate, în baza OUG 31/2002, după ce în Catedrala Neamului a fost cântată o melodie pe versurile poetului legionar Radu Gyr.