Vremea severă creează probleme în municipiul Iași, unde mai mulți arbori au fost doborâți de vântul puternic. Conform informațiilor obținute de reporterii BZI, pompierii intervin în mai multe puncte din oraș pentru îndepărtarea copacilor căzuți și pentru eliminarea pericolelor care pot pune în pericol circulația și siguranța cetățenilor.
Una dintre intervenții are loc pe strada Codrescu, unde un copac doborât de vânt a blocat zona. La fața locului acționează un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, care intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci subofițeri pentru îndepărtarea arborelui și eliminarea riscurilor pentru trecători și șoferi.
O altă intervenție este în desfășurare pe strada Roșcani, unde un arbore prăbușit a avariat un autoturism. Pompierii din cadrul aceluiași detașament intervin pentru degajarea copacului și pentru asigurarea zonei afectate.
De asemenea, echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași acționează pe strada Ciurchi, unde un alt copac s-a prăbușit pe carosabil. Salvatorii folosesc o autospecială de stingere și lucrează pentru îndepărtarea trunchiului și curățarea drumului.
O intervenție mai delicată are loc pe strada Văscăuteanu, unde pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin pentru degajarea unui copac prăbușit peste o locuință. La locul solicitării a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă, încadrată cu cinci subofițeri. Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, însă echipajele lucrează pentru îndepărtarea arborelui și eliminarea pericolului.
Autoritățile precizează că intervențiile sunt în desfășurare, iar pompierii monitorizează permanent situația din oraș, existând posibilitatea apariției altor solicitări în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.
„Pompierii ieșeni intervin, la această oră, pentru gestionarea unor situații generate de prăbușirea unor arbori în mai multe zone din municipiul Iași, acționând pentru înlăturarea pericolelor și reluarea circulației în condiții de siguranță.
Pe strada Codrescu, un arbore prăbușit este degajat de un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, care intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și 5 subofițeri.
O altă intervenție este în desfășurare pe strada Roșcani , unde un copac căzut a avariat un autoturism. La fața locului acționează Detașamentul 1 de Pompieri Iași, cu o autospecială de stingere și 5 subofițeri, pentru îndepărtarea arborelui și înlăturarea pericolului.
De asemenea, pompierii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin pe strada Ciurchi , cu o autospecială de stingere și 5 subofițeri, pentru degajarea unui arbore prăbușit.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin în aceste momente pe strada Văscăuteanu, din municipiul Iași, pentru degajarea unui copac prăbușit peste o locuință.
La locul solicitării acționează o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), încadrată cu 5 subofițeri.
Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Misiunea este în dinamică, echipajele intervenind pentru îndepărtarea arborelui și înlăturarea pericolului.
Recomandăm cetățenilor ca, pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase (vânt puternic), să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare sau a altor elemente ce pot fi dislocate, precum și să își asigure bunurile care pot fi afectate.
Misiunile sunt în dinamică, echipajele acționând pentru gestionarea situațiilor și eliminarea riscurilor pentru cetățeni.Recomandăm populației să evite zonele afectate, să nu se adăpostească sub arbori și să anunțe orice situație de pericol la numărul unic de urgență 112.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative www.fiipregatit.ro și a aplicației DSU – „Fii informat, fii pregătit!”. În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.