Tichetele de masă, unul dintre cele mai importante beneficii extrasalariale pentru angajații din România, vor fi majorate de la 40 de lei la 50 de lei începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut de Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), la finalul discuțiilor de la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan. Măsura a fost confirmată și de ministrul Muncii, Petre Florin Manole, care a transmis pe rețelele de socializare că există consens între sindicate și patronate privind această creștere.
„De aceste tichete de masă beneficiază milioane de angajați și sunt o formă bună de susținere și a economiei, a puterii de cumpărare a angajaților”, a declarat Florin Jianu, subliniind că majorarea este necesară pentru a proteja nivelul de trai în contextul creșterii prețurilor.
În jur de trei milioane de salariați din România primesc lunar tichete de masă, ceea ce face din acest beneficiu unul dintre cele mai răspândite instrumente de sprijin financiar pentru angajați.
Valoarea tichetelor de masă crește la 50 lei, de la 1 ianuarie 2026
Noua valoare de 50 de lei pe tichet reprezintă o creștere semnificativă față de nivelul actual de 40,18 lei. Potrivit lui Jianu, „sunt valori brute, cu o serie de taxe de numai 20%”, ceea ce înseamnă că povara fiscală rămâne redusă.
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a confirmat și el decizia, anunțând: „O veste bună: avem consens între sindicate și patronate referitor la indexarea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei.”
Economiștii susțin că majorarea tichetelor va stimula consumul intern și va sprijini sectoarele economice dependente de cererea internă, cum ar fi alimentația publică, comerțul și serviciile. În plus, tichetele de masă au fost mereu privite ca o măsură echilibrată: susțin puterea de cumpărare, dar nu cresc presiunea asupra angajatorilor la fel ca o mărire salarială directă. Totodată, majorarea contribuie la reducerea economiei informale și la o colectare mai eficientă a taxelor.
Evoluția tichetelor de masă arată o creștere constantă în ultimul deceniu. Dacă în 2015 valoarea unui tichet era de doar 9,41 lei, aceasta a ajuns treptat la 20 lei în 2020, la 30–35 lei în 2022 și la peste 40 lei în 2023–2025. Creșterea la 50 lei marchează cel mai mare salt din ultimii ani, potrivit Ministerului Muncii.
Ce se întâmplă cu majorarea salariului minim pe economie
În paralel, discuțiile privind majorarea salariului minim pe economie au fost mai tensionate. Patronatele, prin vocea lui Florin Jianu, au cerut înghețarea salariului minim, argumentând că firmele mici și mijlocii sunt deja puternic afectate de măsurile fiscale și de creșterea costurilor la energie și combustibil.
„În momentul în care opt din zece IMM-uri sunt afectate de aceste măsuri – acciza la combustibil, TVA mărit, liberalizarea pieței de energie –, trebuie să ținem seama de contextul economic. S-ar putea să facem mai mult rău economiei printr-o majorare artificială, riscând să creăm mai mult șomaj și să scădem competitivitatea firmelor”, a avertizat Jianu.
Acesta a precizat că multe firme mici iau deja în calcul disponibilizări.
„Trei din zece IMM-uri au relatat că s-ar putea să aibă loc concedieri de până la 7–9 persoane. Scad comerțul, producția industrială, toate sectoarele de activitate”, a explicat liderul patronatelor.
De cealaltă parte, sindicatele insistă că salariul minim trebuie majorat, susținând că România este obligată prin directive europene să facă acest pas. Liderii sindicali avertizează că înghețarea salariului minim ar reduce și mai mult puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili angajați și ar accentua fenomenul sărăciei.