28.3 C
Iași
luni, 8 august, 2022

Vacile şi încălzirea globală. Principalele surse care duc la fenomene meteo extreme. „Nu o să evoluăm deloc”

21 iunie 2022, 03:59

Profesorul universitar Silviu Gurlui, fizician şi cercetător, spune că Europa şi în special România ar trebui să se concentreze mai mult pe răcirea solului, care ar putea fi făcută prin vegetaţie, plantarea a cât mai multor copaci şi acoperirea chiar şi a clădirilor cu vegetaţie, aşa cum se întâmplă în unele ţări europene.

Locuitorii ţărilor Uniunii Europene ar trebui să treacă la o dietă care să conţină mai puţină carne de bovină, spun studiile care arată că blocul comunitar nu va reuşi să îşi respecte angajamentele cu privire la reducerea emisiilor de metan până în 2030. Unii specialişti nu sunt, totuşi, de acord cu informaţiile care arată că vacile ar fi un pilon important în producerea de metan, care ajunge în atmosferă.

„Se tot vântură nişte măsuri care mi se par nerealiste. În graba de a identifica sursele şi fenomenele care duc la încălzirea aerului, la apariţia unor fenomene tot mai violente, acum metanul este în vogă. Gazele cu efect de seră produc efectul de încălzire cât este radiaţie cu lungimi de undă mari, în infraroşu, care vin de la sol. Dacă nu ar ajunge de la sol, nu ar fi decât o încălzire foarte palidă”, explică profesorul Silviu Gurlui.

Între gazele cu efect de seră se regăsesc apa, dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot. Cercetătorul român spune că dintre acestea, apa are cel mai puternic efect.

„Apa este uitată mereu în aceste calcule. Şi este tot mai multă apă în atmosferă. Procesele sunt complicate, în funcţie de eficienţa absorbţiei radiaţiei de la sol, de concentraţia gazelor şi de cât rezistă ele în timp, pentru a fi active. Răcirea solului se poate face natural, prin vegetaţie, copaci, agricultură zdravănă, tratamentul solului sau prin acoperiri speciale ale infrastructurilor, ale asfaltului, clădirilor. Unele dintre gaze depind de starea solului, de temperatură, umiditate şi PH”, a mai declarat fizicianul.

Clima nu se va schimba în bine

Profesorul ieşean este de acord cu faptul că şi procesul de digestie al anumitor animale influenţează metanul din atmosferă, însă acest lucru poate fi controlat foarte uşor.

„Este un proces de digestie la anumite animale care eliberează, natural, în atmosferă, o parte din cantitatea de metan. Dacă în procesul de alimentaţie se intervine ştiinţific, se poate corecta această emisie, încât cantitatea de metan să scadă cu până la 90%. Sunt multe efecte, unele cu pondere mai mare, altele cu pondere mai mică, însă văd că nu se înţelege mai nimic din evoluţia acestei clime, ce putem face să fim eficienţi şi unde să investim”, a mai declarat cercetătorul.

Acesta este de părere că fenomenele meteo vor fi extreme şi tot mai periculoase, pentru că temperatura solului este din ce în ce mai mare.

„Cu părere de rău spun că nu o să evoluăm deloc. Clima nu se va schimba în bine, vor fi fenomene meteo tot mai violente. Toate se explică prin prisma poluării masive care perturbă precipitaţiile, masele de aer şi se amplifică mai departe căderile de grindină şi frecvenţa tornadelor. Aşa că nu trebuie să fugărim vacile, nu ele schimbă clima”, a conchis Silviu Gurlui.

Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au anunţat în anul 2021 că obiectivul principal este reducerea cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Sursa: http://adevarul.ro/locale/iasi/vacile-incalzirea-globala-principalele-surse-duc-fenomene-meteo-extreme-nu-evoluam-deloc-1_62b062a65163ec4271cb4489/index.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,712FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Vaslui Plus