-0.8 C
Iași
21 februarie, 2026

Update. CSM Olimpia Satu Mare se întoarce fără punct de la Iași! A început sezonul de primăvară

CSM Olimpia Satu Mare a început returul Ligii 2 cu o deplasare dificilă la Politehnica Iași, sâmbătă, 21 februarie, pe Stadionul Emil Alexandrescu, însă sătmărenii nu au reușit să scoată niciun punct, pierzând cu 2-0.

Prima repriză a fost echilibrată, deși CSM Olimpia a avut inițiativa și o posesie ușor superioară, controlând mingea în proporție de 57% în primele 30 de minute și obținând mai multe cornere. Totuși, defensiva ieșeană a rezistat fără probleme, iar în minutul 34 gazdele au deschis scorul prin Ștefanovici, profitând de o combinație rapidă în careu și de o surprindere a apărării oaspeților.

Repriza secundă a început cu un ritm intens al gazdelor, iar la doar cinci minute de la reluare, Poli a majorat avantajul, scorul ajungând la 2-0 după o eroare în duelul pentru minge a lui Stăiculescu și o finalizare simplă pe poartă. CSM Olimpia a încercat să revină, având câteva centrări și cornere, însă niciun șut nu a găsit spațiul porții, iar eficiența ieșenilor a făcut diferența.

Sătmărenii au schimbat mai mulți jucători pentru a-și revitaliza atacul, iar Hofman a fost cel mai activ în ofensivă, dar nici el nu a reușit să înscrie. În timp ce CSM Olimpia a dominat fazele fixe și posesia, pragmatismul și eficiența gazdelor s-au dovedit decisive.

Politehnica Iași și-a valorificat oportunitățile cu doar câteva șuturi pe poartă, dar extrem de precise, iar victoria cu 2-0.

Politehnica Iași: Niga – R. Farcaș, Ghindovean, Opriș, Pojar – Ștefanovici, Elo, Tiehi, Dumitru, C. Inglada – Ofori (Gl. Ofori 68′, Camara 68′, Farcaș 83′ Iancu, Ghindovean 89′ Sacară). Rezerve neutilizate: Lăcătușu, Ciobanu, Hrib, Olaru, Cuciureanu. Antrenor: Tibor Selymes.

CSM Olimpia Satu Mare: Răilean – Ghazoini, Stăiculescu, Lumbu, Oanea – Panos (Ayomide 86′), Donca (Văsălie 68′), Toma, Vida (Calugher 79′), Carpa (Hosu 46′) – Hofman. Rezerve neutilizate: Karácsony, Copaci, Pop, Todoran, Marin. Antrenor: Alexandru Botoș.

Arbitrajul a fost asigurat de Cristian Vîrgolici, asistat de Florin Iftode și Răzvan Ștefan Marin, iar meciul a fost jucat pe un teren curățat de zăpadă, în condiții de temperatură de -3 grade Celsius, resimțite -5, cu vânt moderat.

Programul etapei a 18-a:

Joi, 19 februarie 17:30 – Voluntari vs Steaua Bucureşti 2-0

Sâmbătă, 21 februarie 11:00 – Metalul Buzău vs Bacău 0-111:00 – Gloria Bistrița vs Ceahlăul Piatra Neamţ 2-011:00 – Slatina vs Câmpulung Muscel 0-011:00 – Afumaţi vs Dumbrăviţa11:00 – Politehnica Iaşi vs CSM Olimpia Satu Mare 2-0 11:00 – Reşiţa vs Chindia Târgovişte 2-312:00 – Dinamo Bucureşti vs Sepsi

Duminică, 22 februarie

11:00 – Tunari vs Şelimbăr12:30 – Bihor Oradea vs ASA Tg. Mureş

Marți, 24 februarie 17:30 – Concordia Chiajna vs Corvinul Hunedoara

CLASAMENT (flashscore.ro)

Știre inițială:

CSM Olimpia Satu Mare reia sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, sezonul de primăvară din Liga 2 cu o deplasare dificilă pe terenul celor de laPolitehnica Iași , în etapa a 18-a a sezonului regulat. Partida se dispută peStadionul Emil Alexandrescu din Copou și este prima confruntare oficială din istorie între cele două cluburi, dar și un duel special pe bancă, antrenorul ieșenilor,Tibor Selymes , pregătind fosta Olimpia în 2017.

Sătmărenii pornesc returul de pe locul 20, cu 10 puncte, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare, în timp ce gazdele sunt pe 10, la șapte puncte de play-off, și rămân favorite prin valoarea lotului și avantajul terenului propriu. CSM Olimpia vine însă după o iarnă solidă, cu șase victorii și două remize în amicale, în timp ce Poli a avut rezultate oscilante în pregătiri.

Meciul va fi arbitrat deCristian Vîrgolici (Brăila), ajutat la cele două linii de Florin Iftode și Răzvan Ștefan Marin. Cu doar patru etape rămase până la împărțirea în play-off și play-out, fiecare punct este vital pentru CSM Olimpia, iar un rezultat pozitiv la Iași ar putea relansa lupta pentru evitarea ultimelor locuri.

LIVETEXT: Poli Iași – CSM Olimpia Satu Mare:

Final de meci 2-0: Poli Iași se impune cu 2-0 în fața celor de la CSM Olimpia Satu Mare, într-o partidă în care eficiența în fața porții a făcut diferența. Deși oaspeții au avut o posesie generală mai bună (54%) și au dominat clar capitolul fazelor fixe, cu nu mai puțin de 8 cornere obținute față de unul singur al gazdelor, aceștia nu au reușit să trimită niciun șut pe spațiul porții pe parcursul celor 90 de minute.

Scorul a fost deschis în minutul 34, după o primă repriză în care ieșenii au început să pună presiune constantă. Imediat după pauză, în minutul 50, Poli a dublat avantajul, profitând de momentul bun de joc și de o posesie care, în debutul reprizei secunde, le-a aparținut în totalitate (53%). Statisticile finale confirmă pragmatismul gazdelor: din 5 șuturi totale, 4 au fost cadrate, în timp ce toate cele 5 încercări ale oaspeților au trecut pe lângă poartă. Sătmărenii pleacă din Copou fără puncte în ciuda unui joc activ în treimea adversă.

– Schimbare la Poli Iași, iese Ghindovean, intră Sacară.

Schimbare la CSM Olimpia Satu Mare, iese Panos, intră Ayomide.

– Schimbare la Poli Iași! Iese Farcaș, intră Iancu.

– Schimbare la CSM Olimpia, intră Calugher și iese Vida.

– Hofman, unul dintre cei mai activi jucători ai clubului sătmărean, trimite din vole puțin pe lângă poartă, de la 16 metri. Ieșenii nu mai insistă, iar sătmărenii caută să marcheze.

– Schimbare la gazde, ies Ofori și Tiehi, intră Gligor și Camara.

– Schimbare la CSM Olimpia, iese Mircea Donca, intră Văsălie.

– Poli Iași a început repriza a doua în forță, reușind să își consolideze avantajul rapid, în minutul 50, printr-un gol care a dus scorul la 2-0. După acest moment, jocul a căpătat o nouă dinamică, gazdele preluând controlul total asupra posesiei, care a urcat la 53% în acest interval de timp. Deși CSM Olimpia Satu Mare a încercat să revină în joc, presiunea ieșenilor a fost mult mai eficientă; Poli a mai bifat două șuturi, ambele fiind cadrate pe spațiul porții. De cealaltă parte, sătmărenii nu au reușit să replice periculos, având zero șuturi în acest segment al reprizei secunde. Chiar dacă oaspeții au mai obținut două cornere față de unul singur al gazdelor, defensiva lui Poli Iași a rămas de netrecut, gestionând fără mari emoții încercările timide de atac ale adversarilor.

– Hofman centrează în fața porții, dar Hosu nu reușește să înscrie din fața porții.

Min. 50 – Gol! 2-0 pentru Poli Iași . La o lansare în adâncime, Stăiculescu pierde duelul Tiehi, portarul Răilean iese în afara careului, își lovește colegul, iar jucătorul Politehnicii scapă cu poarta goală și marchează.

–A început repriza secundă! CSM Olimpia Satu Mare face două schimbări, intră Hosu și Marin. Au ieșit Gazoini și Carpa.

Prima repriză se încheie cu avantaj pentru Poli Iași, după o parte secundă a mitanului în care gazdele au devenit mult mai periculoase. Deși CSM Olimpia Satu Mare a controlat posesia în prima jumătate de oră, ieșenii au echilibrat balanța (46% posesie) și au dat lovitura în minutul 34, deschizând scorul. Gazdele au demonstrat o eficiență superioară, reușind să cadreze două șuturi pe poartă din cele trei încercări totale, în timp ce oaspeții, în ciuda celor 5 cornere obținute, nu au găsit spațiul porții până la pauză. Poli Iași intră la cabine cu un moral excelent, reușind să transforme dominarea teritorială a adversarului într-un avantaj concret pe tabelă.

Min. 34 – GOL! 1-0 pentru Poli Iași – Defensiva oaspete este surprinsă de o combinație între Farcaș și Ștefanovici. Cel din urmă primește o pasă în centrul careului de unde finalizează cu un șut printre picioarele lui Răilean.

– Donca bate o lovitură liberă de pe partea stângă, mingea ajunge la Hofman care nu trimite în poartă, doar șterge balonul.

– Jocul de pe stadionul din Copou rămâne blocat într-un echilibru steril la jumătatea primei reprize. Deși CSM Olimpia Satu Mare continuă să dețină inițiativa, cu o posesie de 57%, și a reușit să pună presiune prin cele 5 lovituri de la colț obținute până acum, tabela rămâne neschimbată. Ambele formații au început să caute poarta, însă fără succes: gazdele au bifat o primă tentativă de finalizare, în timp ce oaspeții au trimis de două ori spre poarta ieșeană, însă toate execuțiile au trecut pe lângă buturi. În continuare, niciunul dintre portari nu a fost nevoit să intervină direct, statistica indicând zero șuturi pe poartă într-un meci în care se pierd mingi foarte ușor în ofensivă, fiind puține soluții în zonele de finalizare.

Ocazie pentru gazde! Acțiune pe partea stângă, Ofori intră în careu, ajunge în fața lui Răilean la minge, însă până la urmă portarul oaspete reușește să îndepărteze pericolul pentru moment. Apoi, Farcaș nu nimerește poarta de la 16 metri.

– Prima parte a înfruntării din Copou stă sub semnul echilibrului, deși oaspeții de la CSM Olimpia Satu Mare par să fi preluat inițiativa în controlul balonului, având o posesie superioară de 58%. În ciuda dominării teritoriale a sătmărenilor, care au reușit să pună presiune la fazele fixe obținând deja 4 lovituri de la colț, ocaziile clare de poartă lipsesc cu desăvârșire. Până în acest moment, nicio echipă nu a reușit să cadreze vreun șut spre buturile adverse. Poli Iași se apără compact și încearcă să absoarbă presiunea, însă ambele formații par să sufere la capitolul creativitate în ultima treime în acest prim sfert de oră.

– CSM Olimpia Satu Mare a avut patru cornere în primele minute însă nu a avut ocazii periculoase. Sătmărenii domină acest început, arată mai multă poftă de joc.

Min. 1 – A început meciul! Lume puțină la stadion, vreme rece. Gazdele au si o galerie formată din 50 de persoane deocamdată. Poli Iași evoluează în echipament alb-albastru, iar sătmărenii în galben.

Info: Sunt -3 grade Celsius la Iași, temperatura resimțită fiind de -5. Este noros, șanse mici de precipitații, iar vântul este moderat cu viteze de până la 6 km/h. Terenul de joc a fost curățat zilele trecute de zăpadă și va fi cu siguranță tot mai greu odată ce începe meciul. Poză de azi cu terenul:

Echipele de start:

PNiga – R. Farcaș, Ghindovean, Opriș, Pojar, Ștefanovici, Elo, Tiehi, Dumitru, C. Inglada, Ofori.: Sacară, Lăcătușu, Ciobanu, Hrib, G. Gligor, Olaru, Camara, Iancu, Cuciureanu. Antrenor: Tibor Selymes.

CSM Olimpia Satu Mare : Răilean – Ghazoini, Stăiculescu, Lumbu, Oanea, Panos, Donca, Toma, Vida, Carpa, Hofman.: Karácsony, Copaci, Pop, Ayomide, Todoran, Marin, Hosu, Văsălie, Calugher. Antrenor: Alexandru Botoș.

Sursa: https://dincolodesport.eu/csm-olimpia-satu-mare-se-intoarce-fara-punct-de-la-iasi-a-inceput-sezonul-de-primavara/

Ultimă oră

Același autor