Un poștaș a spus că n-a dus pensiile la oameni pentru că i-a fost lene FOTO: Getty Images
Un poștaș din Iași judecat pentru delapidare a fost achitat de judecători după ce le-a spus că nu a dus pensiile oamenilor pentru că pur şi simplu i-a fost lene. Dar a semnat de primire în numele pensionarilor și a păstrat banii în geantă, spune el, pentru a-i distribui altă dată.
Poștașul a spus că nu vroia să piardă timp pentru a semna de primire și predare a banilor, după ce nu a reușit să ducă pensiile la timp. Totul s-a întâmplat în februarie 2018, atunci când în două zile consecutive nu a dus pensiile prima dată la șapte persoane, după care la 10 persoane.
Practic, poștașul a semnat cupoanele de pensii și a păstrat banii în geantă, spunând că o să-i ducă altădată. A fost prins însă de dirigintele poștei care, când i-a verificat geanta, a găsit peste 9.700 lei în interior. A fost sancționat atunci disciplinar cu 22,11 lei, sancțiune din partea Poștei Române, iar cazul a ajuns apoi în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Chiar și șeful poștașului a susținut varianta factorului poștal spunând că acestuia i-a fost mult prea lene și nu a vrut ca la finalul programului să mai piardă timpul să predea banii. Însemna să semneze noi hârtii, iar dimineața să ia din nou banii, să semneze alte hârtii pentru ca să ducă banii la pensionari.
A ajuns însă în fața instanței de la Judecătoria Iași, acolo unde a fost achitat. Decizia, însă a fost deja contestată de către procurori la Curtea de Apel Iași, acolo unde acum se va la o decizie finală.