Incidentul s-a petrecut pe 24 octombrie 2025, în Capitală. Potrivit Poliției, femeia, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost lovită în urma unui conflict izbucnit în locuința lor din Sectorul 1. La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, care a constatat că judecătoarea prezenta urme de violență.
Un echipaj medical a fost solicitat, însă victima a refuzat îngrijirile și nu a dorit să depună plângere. De asemenea, femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cazul este acum anchetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub acuzația de violență în familie. În paralel, Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a declanșat o anchetă internă pentru a evalua comportamentul ofițerului implicat și posibilele consecințe disciplinare.
„La data de 24 octombrie 2025, în jurul orei 09.15, polițiștii Secției 5 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la o adresă din Sectorul 1 al Capitalei. Polițiștii s-au deplasat de îndată la adresa indicată, unde au luat legătura cu apelanta.
Aceasta a relatat că, în urma unui conflict spontan cu soțul său, în vârstă de 33 de ani, ar fi fost agresată fizic de către acesta. În urma verificărilor, s-a constatat că femeia prezintă urme de violență și a fost solicitat un echipaj medical, însă persoana vătămată a refuzat îngrijirile medicale”, potrivit unui comunicat emis de poliţie.
Incidentul ridică din nou semne de întrebare cu privire la integritatea și imaginea structurilor din subordinea Ministerului de Interne, la doar câteva luni după alte cazuri controversate în rândul polițiștilor.