Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Ce spun medicii

Mircea Lucescu (80 de ani) a făcut infarct, vineri dimineață, chiar în momentul în care se pregătea să fie externat. Medicii au anunțat în această dimineață ce se întâmplă cu fostul selecționer al României.

UPDATE: „Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public facem precizarea că evoluția pacientului este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă.

SUUB va comunica oficial orice element de interes public, dacă va fi necesar, făcând apel la respectarea demnității și intimității individuale a fiecărui pacient.”, se arată în comunicat.

Scandal la spital

Cei de la SUUB au hotărât să blocheze, vineri, accesul către secția ATI, potrivit AS.ro. Oamenii nemulțumiți au făcut plângeri la conducerea spitalului.

Văzând ce se întâmplă, cei de la SUUB au revenit și au permis accesul vizitatorilor la secția de ATI. S-a decis însă să intre o singură rudă pentru fiecare pacient, iar aceasta să stea doar cinci minute.

Anunțul făcut de medici

Directorul Spitalului Universitar, Cătălin Cîrstoiu, a povestit ce s-a întâmplat vineri dimineață. Acesta spune că medicii au constatat că Lucescu are tensiunea foarte mică și are un ”infarct în constituire” în timp ce îi făceau un set de analize.

”Înainte de externare, domnul Mircea Lucescu a parcurs un set de analize, așa cum se procedează cu orice pacient care urmează să plece din spital. Medicii au observat că are o tensiune foarte mică, moment în care s-a luat decizia de a-i fi efectuat un EKG. Atunci s-a observat că e un infarct în constituire. În acel moment s-a intervenit imediat și chiar dacă infarctul s-a produs, pacientul a fost stabilizat.

Nu a existat un al doilea infarct, tocmai din acest motiv am și venit noi, ca spital, cu al doilea comunicat de presă, în care să lămurim că pacientul e conștient, stabilizat și că dacă vor apărea elemente noi, doar atunci vom anunța public ceva. Mircea Lucescu se va afla sub o monitorizare permanentă”, a spus Cîrstoiu, pentru GSP.ro

Mircea Lucescu şi-a încheiat joi mandatul de selecţioner

Mircea Lucescu a ajuns la Spitalul Universitar, duminică, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naţionale.

A suferit o tulburare majoră de ritm cardiac și a fost supus unei intervenții chirurgicale chiar în ziua meciului amical al României cu Slovacia, scor 0-2. Medicii i-au montat un defibrilator, acesta având rolul de a regla bătăile inimii.

Mircea Lucescu a mai fost internat o dată în acest an, timp de câteva zile în ianuarie şi februarie, din cauza unei infecţii subcutanate. A fost spitalizat la Bucureşti, iar apoi a plecat în Belgia pentru investigaţii medicale.

Mircea Lucescu a avut probleme medicale şi anterior. În mai 2023, antrenorul a suferit o intervenţie chirurgicală la picior în Ucraina. El suferea de coxartroză. În ianuarie 2025 a fost operat din nou, la şoldul drept, la Bucureşti.

Din cauza problemelor de sănătate, Lucescu nu a putut să fie alături de tricolori la meciul amical cu Slovacia, ultimul din mandatul său.

Sursa: https://www.bzi.ro/ultimele-detalii-despre-starea-de-sanatate-a-lui-mircea-lucescu-ce-spun-medicii-5507665

Ultimă oră

Același autor