11.4 C
Iași
16 martie, 2026

Ucraina primește SAMP/T NG, sistem de ultimă generație pentru interceptarea rachetelor balistice

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va primi anul acesta pentru testare sistemul franco-italian de apărare antiaeriană SAMP/T NG, conceput special pentru a intercepta rachete balistice și hipersonice cu capacitate de manevră, și considerat o alternativă la sistemele americane Patriot, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.

„Vom vedea dacă noile sisteme SAMP/T sunt capabile să intercepteze rachetele balistice. Vom primi anul acesta un sistem pe care îl vom testa împotriva amenințărilor balistice”, a declarat Volodimir Zelenski într-o întâlnire cu jurnaliștii, la două zile după convorbirea sa cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris.

SAMP/T NG, alternativa la Patriot, va fi verificat în teren

Sistemul, denumit SAMP/T NG (rachete sol-aer de nouă generație cu rază medie), este planificat să intre în serviciul armatei franceze în 2027, iar Parisul intenționează să achiziționeze opt unități, conform raportului bugetar guvernamental. Sistemul are o rază de detecție de peste 350 de kilometri și o rază de interceptare de 150 de kilometri.

Dezvoltat de consorțiul franco-italian Eurosam, care include filialele MBDA și Thales, SAMP/T NG reprezintă următoarea generație a sistemului SAMP/T, intrat în serviciu în 2010 și deja transferat în Ucraina pentru teste. Versiunea actuală poate intercepta aeronave, drone și anumite ținte balistice, însă SAMP/T NG este proiectat să facă față și rachetelor balistice manevrabile și hipersonice.

Experții militari precizează că sistemul folosește radarul Ground Fire și racheta Aster 30 B1NT, care poate atinge ținte aflate la altitudini de până la 25.000 de metri. Obiectivul este interceptarea directă a rachetei balistice pentru a neutraliza încărcătura sa explozivă, cu un impact „hit-to-kill”, reducând riscul de distrugere colaterală.

Sistemul SAMP/T NG a fost deja folosit cu succes în teste reale: în martie 2024, fregata franceză de apărare aeriană Alsace a doborât trei rachete balistice lansate de rebelii houthi în Marea Roșie.

Pe lângă Franța și Italia, Danemarca a decis să achiziționeze noul sistem, spre deosebire de predecesorul său, care nu a găsit niciun client pentru export. Președintele Zelenski a subliniat că Ucraina va fi prima țară care va testa SAMP/T NG: „Imediat ce sistemul începe să intercepteze rachete balistice, se va forma o coadă de potențiali clienți. Și, bineînțeles, Emmanuel și cu mine am convenit că Ucraina va fi prima pe listă”.

Sursa: https://www.bzi.ro/ucraina-primeste-samp-t-ng-sistem-de-ultima-generatie-pentru-interceptarea-rachetelor-balistice-5493196

Ultimă oră

Același autor