6.4 C
Iași
10 martie, 2026

Trump a discutat o oră la telefon cu Putin despre războaiele din Iran şi Ucraina. Putin a pledat în favoarea unei soluţionări „paşnice şi diplomatice rapide a conflictului iranian” şi i-a spus că „trupele ruse înaintează cu mult succes” în Ucraina

„Accentul a fost pus pe situaţia conflictului din Iran şi negocierile bilaterale în curs cu participarea reprezentanţilor Statelor Unite despre rezolvarea problemei ucrainene”, a anunţat consilierul diplomatic al lui Vladimir Putin, Iuri Uşakov, citat de agenţiile ruse de presă.

Iuri Uşakov a anunţat că această convorbire telefonică a durat aproximativ o oră. Aceasta este prima convorbire la telefon din decembrie 2025. Ea a fost organizată la iniţiativa Washingtonului, în vederea ”discutării unei serii de probleme extrem de importante legate de evoluţia actuală a situaţiei internaţionale”, a anunţat el.

„Conversaţia a fost serioasă, sinceră şi constructivă”, a adăugat consilierul rus.

El nu a dezvăluit însă conţinutul discuţiilor. Potrivit lui Iuri Uşakov, Vladimir Putin a pledat în această convorbire în favoarea unei „rezolvări paşnice şi diplomatice rapide a conflictului iranian”, în contextul în care Teheranul este un aliat apropiat al Moscovei.

În ceea ce priveşte Ucraina, Putin i-a prezentat lui Trump „o descriere a situaţiei actuale pe linia de contact, unde trupele ruse înaintează cu mult succes”, a declarat Iuri Uşakov. Vladimir Putin a „evaluat în mod pozitiv eforturile de mediere întreprinse” de către Donald Trump într-o încercare de găsire a unei soluţii diplomatice a Războiului din Ucraina, după mai multe runde de negocieri care nu au condus, până în prezent, la o încetare a ostilităţilor.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/trump-a-discutat-o-ora-la-telefon-cu-putin-despre-razboaiele-din-iran-si-ucraina-putin-a-pledat-in-favoarea-unei-solutionari-pasnice-si-diplomatice-rapide-a-conflictului-iranian-si–1841768.html

Ultimă oră

Același autor