Tratament unic în România pentru Alzheimer. Primul și singurul echipament omologat pentru tratarea sistemului nervos central, funcțional la Iași

Metoda este realizată cu ajutorul sistemului NEUROLITH, primul şi singurul dispozitiv omologat pentru tratarea sistemului nervos central al pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer. „Noul echipament face parte din Ambulatoriul Integrat recent dezvoltat în cadrul Institutului Socola. Noul Ambulatoriu vine cu o premieră pentru România prin înfiinţarea unui Centru de diagnostic precoce şi tratament pentru maladia Alzheimer, precum şi prin utilizarea unui dispozitiv inovator dedicat acestei afecţiuni. Ambulatoriul Integrat este singura unitate din România care va folosi stimularea transcraniană prin impulsuri (TPS) în tratamentul bolii Alzheimer, cu ajutorul sistemului NEUROLITH – primul şi singurul echipament omologat pentru tratarea sistemului nervos central al pacienţilor diagnosticaţi cu această boală”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Cristina Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi .

De asemenea, dotările includ şi un sistem de realitate virtuală de ultimă generaţie, care permite monitorizarea mişcărilor oculare ale pacientului pentru identificarea subconştientă a factorilor declanşatori ai fricilor. Această tehnologie facilitează intervenţii personalizate, inovatoare în psihoterapie şi medicina viitorului.

Un alt echipament realizează stimularea cognitivă care permite atât evaluarea, cât şi tratarea diverselor deficite cum ar fi tulburările de memorie, atenţie, funcţii executive sau câmp vizual.

Investiţia a fost realizată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi marchează un pas important în modernizarea serviciilor de sănătate mintală din regiune, aducând la Iaşi tehnologii medicale utilizate până acum doar în centre de referinţă din străinătate.

Noul ambulatoriu va putea fi vizitat luni, timp de trei ore, în cadrul „Zilei Porţilor Deschise”, eveniment organizat pentru familiarizarea publicului larg, dar şi a specialiştilor din domeniul sănătăţii cu serviciile medicale oferite şi cu aparatura de ultimă generaţie disponibilă.

Sursa: https://gazarul.ro/2026/04/03/tratament-unic-in-romania-pentru-alzheimer-primul-si-singurul-echipament-omologat-pentru-tratarea-sistemului-nervos-central-functional-la-iasi/

Ultimă oră

Același autor