Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că, până în data de 20 martie, pe mai multe drumuri din țară vor circula două transporturi agabaritice care vor traversa inclusiv autostrada A1, pe teritoriul județului Arad.
Vehiculele transportă componente destinate industriei eoliene și vor parcurge un traseu extins, de la frontiera de vest a României până în estul țării.
Potrivit reprezentanților DRDP, ruta stabilită pentru aceste transporturi este:Nădlac II – Ilia – autostrada A1 – Lancrăm – A10 – A3 – DEx4 – DN 1C – Dej – Mica – DN 17 – Suceava – Varianta de Ocolire Suceava – Iași – Răducăneni – PTF Albița .
Vehiculele implicate au dimensiuni considerabile:lățimea maximă este de 4 metri, masa totală ajunge la 93 de tone, lungimea la 31 de metri, iar înălțimea la 4,30 metri .
Reprezentanții DRDP Timișoara precizează că etapele de desfășurare ale transporturilor sunt stabilite de Poliția Rutieră, care va asigura și însoțirea vehiculelor pe întreaga durată a deplasării.
Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență pe sectoarele de drum vizate și să respecte indicațiile echipajelor de poliție și ale însoțitorilor transporturilor agabaritice, pentru a evita eventuale blocaje sau incidente în trafic.