Sovietul Suprem, aşa cum se numeşte parlamentul local de la Tiraspol, a susţinut în unanimitate propunerea liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, de a introduce starea de urgen
Potrivit Tiraspolului, introducerea stării de urgenţă este o măsură temporară şi este determinată de dificultăţile privind livrările de gaze naturale. Principala problemă invocată ţine de autorităţile regiunii separatise proruse este desfăşurarea lentă a operaţiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene.
Potrivit NewsMaker, Tiraspolul a reintrodus starea de urgenţă în economie dup ă ce agentul de plată pentru gazele livrate regiunii transnistrene s-a schimbat din nou. Vicepremierul Republicii Moldova pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susţine că problema este una tehnică, nu politică, şi a apărut după ce autorităţile de la Tiraspol au refuzat schema de livrare a gazelor propusă de Chişinău şi susţinută de partenerii europeni, şi a optat, în schimb, pentru mecanismul sugerat de Moscova îl calific ă drept nesustenabil. Vicepremierul avertizează că, în aceste condi ţii, crizele energetice şi stările de urgenţă ar putea deveni recurente în regiune.
Republica Moldoveneasc ă Nistreană (RMN), entitate nerecunoscută, trăieşte de aproape un an în regim de criz ă energetică şi economie strictă. Totul a început dup ă ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său – gaz care, timp de trei decenii, a ajuns „gratuit” în regiune şi a constituit baza supravieţuirii at ât a economiei locale, cât şi a regimului politic de la Tiraspol, un bastion pro-rus.
În prezent, Tiraspolul prime şte doar 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, o cantitate suficientă doar pentru gospodării şi instituţiile sociale. În schimb, acest volum nu acoper ă necesităţile marilor întreprinderi industriale din regiune şi nici ale Centralei de la Cuciurgan (MGRES). P ă la declanşarea crizei, centrala funcţiona pe gaz şi era principalul furnizor de energie electrică pentru întreaga Republic ă Moldova. În prezent, MGRES opereaz ă preponderent pe cărbune şi mai produce energie doar pentru consumul intern al regiunii transnistrene.
Cum s-a ajuns la această situație
În regiunea transnistrean ă, gazul nu mai ajunge direct de la Gazprom. Formal, nu se mai vorbeşte despre gaz rusesc, ci despre gaz european, cumpărat de pe piaţa UE şi livrat printr-o schemă complexă, în mai multe etape: prin compania moldoveneasc ă MoldovaGaz (operatorul naţional, al cărui pachet de control aparţine Gazprom), prin operatorul transnistrean Tiraspoltransgaz şi prin compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG. Deşi livrările sunt europene, plata pentru acest gaz este făcută de Rusia, iar Transnistria în mod formal, sub form ă de credit.
Instabilitatea vine din mai mulţi factori simultan: achiziţii fragmentate şi verificările efectuate de băncile europene asupra companiilor prin intermediul cărora Rusia achită aceste livrări. În realitate, asta înseamn ă că economia transnistreană funcţionează de la un lot de gaz la altul: fiecare problemă de plată sau orice întârziere în verific ările bancare din Europa se poate transforma imediat într-un nou risc de criz ă energetică pentru întreaga regiune.
ă la declanşarea războiului din Ucraina, Transnistria primea constant gaz rusesc, şi anume gratuit. Preţul gazului în regiune era de câteva ori mai mic decât cel de pe pia ţă, iar sumele achitate de locuitori şi de mediul de afaceri răm âneau integral în bugetul local, fiind folosite de a şa-zisele autorităţi locale pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. De menţionat că, datorită preţurilor foarte mici, nivelul de gazificare din Transnistria era extrem de ridicat, iar sursele alternative de ălzire aproape că nu erau folosite, reaminteşte NewsMaker într-o analiz
începutul lunii ianuarie 2025, când livrarea gazului rusesc a fost oprit în satele din stânga Nistrului furnizarea a fost întrerupt ă complet, iar şe a fost menţinută doar pentru aragazele de gătit. Întreaga industrie dependent ă de gaz s-a oprit, iar Centrala de la Cuciurgan a fost nevoită să treacă pe cărbune. Problema era complicată şi de faptul că MGRES poate funcţiona doar cu un tip de cărbune de cea mai bună calitate – antracitul. Asigurarea livr ărilor a fost dificilă, deoarece acesta este extras în principal în Donbas, o zon ă afectată de conflictul militar ă din 2014. În regiunea transnistrean ă existau anumite rezerve de antracit acumulate înainte de 2014, îns ă odată cu declanşarea crizei energetice, aceste stocuri au fost practic consumate într-o singur
În cele din urm ă, pentru aprovizionarea regiunii a fost stabilită o schemă complexă: gazul pentru malul st âng este livrat de MoldovaGaz, care îl prime şte la frontieră de la compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar plata este efectuată de compania JNX General Trading L.L.C., în Dubai. Ulterior, companiile care efectuau pl ăţile s-au schimbat de mai multe ori, ă toate au avut sediul în Dubai. Chiar şi aşa, livrările după noua schemă au început abia la jum ătatea lunii februarie. P ă atunci, timp de o lună, gazul a fost furnizat regiunii de Chişinău, datorită unui ajutor financiar de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.
Ajutor de la UE refuzat
Chişinăul a condiţionat aceste livrări de c âteva cerin ţe. Tiraspolul trebuia să elibereze mai mulţi deţinuţi politici, să reia retransmiterea postului public Moldova 1 în regiune, s ă demonteze posturile de control instalate şi să soluţioneze problemele Liceului din R ţa, instituţie aflată în subordinea autorit ăţilor constituţionale.
Tot atunci, Uniunea Europeană a propus Transnistriei un pachet de asistenţă în valoare de 60 de milioane de euro, îns ă cu condiţii suplimentare: respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, majorarea treptată a preţului gazului pentru consumatori p ă la nivelul pieţei în contextul în care tarifele locale erau de câteva ori mai mici şi excluderea industriei energointensive din programul de sprijin.
Tiraspolul a refuzat, ă, cele 60 de milioane de euro şi practic nu a comentat acest subiect.
De menţionat că cei 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe care regiunea transnistreană a ă-i primească odată cu funcţionarea „schemei ungare”, reprezint ă mult mai puţin dec ât volumul livrat regiunii în ultimele trei decenii. Doar pentru consumul intern din timpul iernii, regiunea are nevoie de aproximativ 3,7 milioane de metri cubi pe zi.
Din acest motiv, la începutul prim ăverii, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au redus brusc temperatura în sistemul centralizat de înc ăsură fără precedent p
În ajunul actualului sezon de înc ălzire, aşa-zisul şef al guvernului republicii nerecunoscute, Alexandr Rozenberg, a îndemnat locuitorii de pe malul stâng al Nistrului s ă economisească resurse energetice: ţia practic nu s-a schimbat, de aceea trebuie să economisiţi, ca să avem posibilitatea de a porni producţiile”. În paralel, în institu ţiile regiunii finanţate din „buget” au ă fie instalate cazane pe combustibil solid.