1.4 C
Iași
1 ianuarie, 2026

Tragedie în Elveția: În jur de 40 de persoane ar fi murit în urma unei explozii într-un bar din staţiunea de schi Crans-Montana (VIDEO)

În jur de 40 de persoane ar fi murit şi alte 100 ar fi fost rănite în incendiu, a declarat joi Ministerul Afacerilor Externe din Italia, care se bazează pe afirmaţiile poliţiei elveţiene.

Victimele nu au putut fi identificate imediat din cauza gravităţii arsurilor suferite, scrie Le Figaro.

La rândul său, Ministerul francez de Externe a informat că doi cetăţeni francezi se numără printre răniţi.

Unele dintre victime sunt din alte ţări, a confirmat Stephane Ganzer, şeful securităţii cantonului Valais.

Autorităţile au declarat că au fost mobilizate 10 elicoptere şi 40 de ambulanţe.

Poliţia a declarat anterior că multe persoane erau tratate pentru arsuri. Majoritatea răniţilor se aflau în stare gravă, a declarat Mathias Reynard, şeful guvernului cantonal. Unitatea de terapie intensivă a spitalului din Valais era plină, iar pacienţii erau transferaţi în alte locuri, a spus el.

Potrivit instituţiei, incendiul nu pare să fi fost provocat de un act criminal.

Tragedia care a lovit Elveția în noaptea de Anul Nou prezintă similitudini înfiorătoare cu incendiul de la Colectiv, din octombrie 2015.

Potrivit unor martori citați de presa franceză, focul a pornit de la o lumânare, care a aprins imediat tavanul barului Le Constellation, la ora locală 01.30.

Două tinere intervievate de BFMTV, care se aflau în clubul de noapte în momentul producerii incidentului, au afirmat că tavanul din lemn al discotecii situate la subsolul barului ar fi luat foc. „La un moment dat, un ospătar s-a urcat pe umerii altui ospătar. Ţinea în mâini o lumânare de aniversare, care era foarte aproape de tavan, iar acesta a luat foc în două minute”, au declarat cele două martore.

Potrivit acestora, în interiorul clădirii se aflau câteva sute de persoane.

„Scara de ieşire din discotecă era foarte îngustă, s-a produs o mare aglomeraţie”, au continuat cele două tinere, care au reuşit să fugă în ultimul moment. Acestea au afirmat că au văzut numeroşi răniţi, mulţi grav, prăbuşindu-se la ieşirea din bar.

Incendiul ar fi izbucnit în subsolul barului

Poliția elvețiană a publicat o înregistrare video filmată după incendiu, care arată terasa barului Le Constellation, scrieSky News.

Imaginile din filmare arată scaune și bănci împrăștiate prin încăpere.

Se crede că incendiul a izbucnit în subsolul barului, rapoartele sugerând că până la 100 de persoane erau acolo când au izbucnit flăcările.

Sursa: https://reporteris.ro/international/eveniment/tragedie-in-elvetia-in-jur-de-40-de-persoane-ar-fi-murit-in-urma-unei-explozii-intr-un-bar-din-statiunea-de-schi-crans-montana-video/

Ultimă oră

Același autor