Atunci când planifici o vacanță în Laponia este foarte bine să te informezi din timp în ceea ce privește activitățile și obiectivele pe care vrei să le vizitezi. Laponia atrage anual mii de turiști interesați de fenomenele naturale rare, activitățile specifice zonei arctice și obiectivele turistice cunoscute la nivel internațional, regiunea fiind vizitată în special în sezonul rece.
Laponia este considerată una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din lume, fiind cunoscută pentru peisajele sale arctice și pentru activitățile desfășurate în mijlocul naturii. Turiștii aleg vacanțele din Laponia pentru a vedea în special Aurora Boreală, dar și să încerce toate activitățile specifice zonei.
Ce poți face într-o vacanță în Laponia
Observarea Aurorei Boreale este una dintre cele mai căutate activități de către turiști. Fenomenul poate fi văzut cel mai bine în perioada august-aprilie, în zonele îndepărtate de orașe. Pentru a crește șansele de reușită, mulți vizitatori aleg tururi organizate, ghizii urmărind condițiile meteo și alegând locațiile potrivite.
Plimbările cu sania trasă de câini husky sunt, de asemenea, foarte populare. Activitatea începe de obicei cu o vizită la o fermă de husky, unde turiștii pot interacționa cu animalele și pot afla detalii despre antrenamentul acestora. După o scurtă instruire, participanții pornesc pe trasee care traversează păduri acoperite de zăpadă și lacuri înghețate. Experiența este destinată atât adulților, cât și copiilor.
O alternativă mai liniștită este plimbarea cu sania trasă de reni, activitate strâns legată de tradițiile populației Sami, locuitorii indigeni ai regiunii. Aceasta este adesea însoțită de prezentări despre stilul de viață al comunităților Sami, creșterea renilor și obiceiurile păstrate de-a lungul generațiilor.
Alte activități pe care le poți face în Laponia
Printre cele mai vizitate obiective se află Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi, amplasat pe Cercul Polar. Atracția este deschisă pe tot parcursul anului și include posibilitatea de a-l întâlni pe Moș Crăciun, de a trimite cărți poștale din oficiul poștal oficial și de a traversa simbolic linia Cercului Arctic. În perioada sărbătorilor de iarnă, zona este una dintre cele mai aglomerate din regiune.
Pentru turiștii care preferă activitățile dinamice, plimbările cu snowmobilul sunt printre cele mai solicitate. Traseele sunt organizate prin păduri, câmpii pline de zăpadă și pe râuri acoperite de gheață, iar participanții beneficiază de echipament special și de ghizi autorizați.
Totodată, sauna tradițională finlandeză este considerată o experiență unică, turiștii fiind foarte atrași de ea. Aceasta este frecvent combinată cu băi rapide în apă înghețată sau cu tăvălirea prin zăpadă, practici absolut normale în Finlanda.
În ceea ce privește cazarea, turiștii pot alege igluuri de sticlă sau cabane panoramice, complet încălzite, care permit observarea cerului înstelat și, în anumite condiții, a Aurorei Boreale. De asemenea, stațiuni precum Levi sau Yllas pun la dispoziție trasee pentru drumeții cu rachete de zăpadă și schi fond, activități potrivite pentru toate nivelurile de experiență.
Prin urmare, dacă ai planificată o vacanță în Laponia, cu siguranță o să ai parte de o experiență unică, activitățile specifice zonei fiind foarte apreciate de turiști.