Există peste 150 de tipuri de dureri de cap, conform Societății Internaționale a Cefaleei. Dintre acestea, cele mai întâlnite sunt cefaleea tensională, migrena și durerea de cap, provocată de abuzul de medicamente. Una din durerile de cap mai puțin frecvente este cea dată de sinuzită.
Durerile de cap se referă la o durere la nivelul capului sau al feței ce pot fi resimțite ca o presiune, o pulsație, o durere constantă sau chiar o durere ascuțită. Tipul de durere, cât de puternică este, unde doare și cât de des apar durerile de cap pot varia de la o persoană la alta.
Tipuri de dureri de cap și ce le provoacă
Durerile de cap se împart în două mari categorii: cefalee primară și cefaleea secundară. Cefalee înseamnă orice fel de durere de la nivelul gâtului în sus. În tipurile de cefalee primară, durerea (însoțită sau nu de alte simptome), reprezintă o boală în sine și nu o manifestare a unei alte patologii.
Cefaleea primară apare, în mod recurent, încă din tinerețe, de obicei între 20 și 40 de ani și reprezintă 90% din totalul durerilor de cap. În cefaleea secundară, trebuie căutată și tratatăcauza care a declanșat durerea, cefaleea fiind doar un simptom al unei alte boli.
Migrena, de exemplu, este printre cele mai cunoscute. Durerea, în cazul migrenei este, de obicei, pe o singură parte a capului, pulsatilă (zvâcnește), iar de multe ori împiedică pacientul să își desfășoare activitățile obișnuite, atât prin severitatea durerii, cât și prin faptul că se accentuează la efort.
În cazul migrenei, durerile de cap sunt insuportabile și poate fi însoțită de greață, vărsături, iar zgomotul, lumina și mirosurile puternice pot fi foarte deranjante. Un atac de migrenă poate să dureze netratat între 4 și 72 de ore și poate fi precedat, în 15-20% din cazuri, de aură.
Aura este, de cele mai multe ori (85% din cazuri), vizuală și durează 20-60 de minute, timp în care pacienții descriu un spot luminos care se mărește, sau o linie luminoasă „în zig-zag”.
Cefaleea de tensiune, una din cele mai frecvente afecțiuni
Un alt tip de durere de cap foarte frecventă este cefaleea de tensiune sau de tip tensional. Este important să nu confundăm cefaleea de tensiune cu cefaleea cauzată dehipertensiunea arterială.
Numele de cefalee de tensiune provine de la tensionarea musculaturii din jurul capului, pe care cei afectați o descriu ca pe o menghină sau o cască. Aceasta apare în condiții de stres sau de oboseală, de obicei, în a doua parte a zilei. Este de intensitate ușoară sau medie și este ameliorată de somn.
Un tip particular de cefalee primară este cefaleea în ciorchine. Aceasta poate fi confundată cu migrena, deoarece apare pe o parte a capului, este de intesitate severă, iar în timpul durerii deranjează zgomotul și lumina.
Diferențele sunt date de: durata atacului, care este mai scurtă (15-180 minute); de asocierea cu înroșirea ochiului, lacrimație, rinoree; de faptul că atacurile apar grupate (de aici provine și numele de ciorchine) între 1-8 atacuri pe zi, timp de mai multe zile sau luni.
În cazul acestui tip de durere de cap, atacurile apar la ore fixe, pot să trezească pacientul din somn, iar acesta este foarte agitat, spre deosebire de migrenă, situație în care oamenii preferă un loc întunecos, unde să stea liniștiți. Motiv pentru care trebuie să știi ce tipuri de dureri de cap există.