În Iași, discuția despre tineri și internet este purtată de obicei superficial, în cheia moralizatoare a „dependenței de telefon”. În realitate, miza este economică. Timpul petrecut online nu dispare pur și simplu într-un ecran. El este captat, măsurat, împachetat și vândut mai departe prin sisteme de publicitate digitală. Cu cât un utilizator stă mai mult într-o aplicație, caută mai mult, urmărește mai multe clipuri și reacționează mai des la conținut, cu atât platforma are mai mult spațiu de monetizare. Asta înseamnă că tinerii din Iași nu sunt doar public. Sunt, fără să simtă mereu asta, și resursă economică.
Iașul are o bază tânără suficient de mare încât să conteze în această ecuație. Numai câteva dintre marile universități ale orașului publică împreună zeci de mii de studenți: UAIC are peste 23.000 de studenți, UMF Iași are 8.717, Universitatea de Științele Vieții din Iași are peste 4.500, iar UNAGE are peste 1.600. La acestea se adaugă miile de studenți din TUIASI și publicul tânăr care nu mai este în facultate, dar rămâne foarte activ digital. Cu alte cuvinte, când vorbim despre „tinerii Iașului”, nu vorbim despre o nișă, ci despre un bazin urban consistent de consum online.
La nivel național, datele arată cât de mare este deja această economie invizibilă. România avea la finalul lui 2025 aproximativ 17,7 milioane de utilizatori de internet și 12,9 milioane de identități active pe social media. În același timp, PwC estimează că piața de publicitate pe internet din România a ajuns la 297 milioane de euro în 2025. Dacă o parte din această piață este alimentată de timpul și comportamentul online al publicului tânăr, atunci și Iașul participă la mecanism cu o valoare economică reală.
Suma de „aproape 1 milion de euro” nu înseamnă că tinerii din Iași scot acești bani din buzunar și îi varsă direct în conturile Meta, Google sau TikTok. Înseamnă altceva: că atenția lor online, pusă cap la cap într-un an, poate genera indirect o valoare de acest ordin pentru platforme prin publicitate, targetare și exploatarea datelor de comportament. Este o estimare economică, nu o factură locală. Dar exact asta o face interesantă: arată cât de mult poate valora timpul unei generații într-un sistem digital care pare gratuit, dar este, în realitate, intens monetizat.
Cine câștigă? În primul rând, marile platforme globale. Google câștigă din căutare și din video, Meta câștigă din Facebook și Instagram, iar TikTok câștigă din timpul lung petrecut în aplicație și din capacitatea de a ține utilizatorul prins într-un flux continuu de conținut. România este deja o piață digitală matură, iar companiile nu mai monetizează doar clicul clasic, ci și secunda de atenție, reacția emoțională, interesul, intenția de cumpărare și probabilitatea de a reveni. În acest model, feed-ul nu este doar divertisment. Este infrastructură de business.
Ce primesc tinerii în schimb? Comunicare instant, divertisment, informație, apartenență, vizibilitate și uneori chiar oportunități profesionale. Dar prețul real nu este zero. Costul este cedarea timpului și a profilului lor comportamental. Platformele învață ce îi ține conectați, ce îi face să reacționeze, ce îi face să cumpere, ce le provoacă anxietate, ce le dă satisfacție și ce îi determină să revină. În economia atenției, utilizatorul nu este doar client. Este și produs.
Pentru Iași, aceasta ar trebui să fie întrebarea adevărată: dacă orașul oferă gratuit atâta atenție și atâtea date de comportament, cine recuperează valoarea? Cu siguranță, nu presa locală în aceeași măsură. Nici universitățile. Nici economia locală, cel puțin nu direct. Orașul produce public tânăr, conectat, educat și foarte activ online, iar o parte importantă din valoarea acestui public pleacă spre ecosisteme globale care nu au nevoie să fie vizibile fizic în oraș pentru a câștiga din el.
Aici se vede și schimbarea de putere. În trecut, marile industrii scoteau bani din fabrici, magazine sau bănci. Astăzi, o parte tot mai mare din profit vine din captarea atenției. Iar într-un oraș universitar precum Iașul, una dintre cele mai importante resurse nu mai este doar forța de muncă bine pregătită, ci timpul cognitiv al tinerilor săi. El este consumat local, dar monetizat global.