Mare jale, stimabile! Dacă bietul François Villon ar fi trăit azi în frumosul nostru giudeț ca o gură de Rai, n-ar mai fi scris „Balada deșertăciunilor”, ci „Balada facturii la apă”. Pe vremuri, cârciumarul cel hapsân era blestemat să ajungă în iad pentru că punea apă în vinul drumeților. Astăzi, sub domnia lui Doreluș Vitalul, Prințul Deșertului, cârciumarul e privit ca un risipitor de lux: să pui apă de 11 lei metrul cub într-o poșircă de struguri e curată aroganță boierească!
Doreluș, acest Villon al cifrelor, a calculat cu precizie de spițer: inflația e zece la sută, deci setea trebuie să fie cu cincisprezece la sută mai scumpă. Strategia e multianuală, un fel de spânzurătoare cu fir de mătase, unde funia se strânge fix cât să nu-ți piară suflul, dar să-ți dispară banii de pâine. Apa chiară, de la robinet, curge acum cu sclipiri de motorină premium, de parcă Apa Vital ar fi forat direct în strâmtoarea Ormuz, nu în albia Prutului. Și iată, bibici pârliți la buzunar de mangafaua Prinț al Deșertului din Buzunare, un dialog imaginar între Nenea IANCU, dacă ar mai trăi, și Prințul Doreluș. Scenetă scrisă cu obidă de talentatul Unchiul nostru, mare amator de ape de calitate.
Nenea IANCU: (Privind cu groază nota de plată) S-a întors lumea pe dos, nene! Cârciumarul meu, un suflet nobil, plânge la tejghea. Zice că nu-și mai permite să îndoaie vinul!
DORELUȘ VITALUL: (Intrând solemn, cu un aviz de la București în mână) Și are dreptate, stimabile! Apa e pentru cine are „grad de suportabilitate”. Vinul e pentru norod, dar apa e lichid de tezaur.
Nenea IANCU: Păi bine, nene Dorele, Villon zicea să meargă la spânzurătoare ăia de pun apă în băutură. Tu ce vrei? Să ne lași gâtlejul uscat ca iasca?
DORELUȘ: (Părintește) Nu fi retrograd, Iancule! Eu te salvez de păcat. Dacă apa e 11 lei și optzeci, o să bei vinul curat, ca un creștin adevărat. Eu nu pun apă în vinul tău, eu îți scot banii din buzunar ca să nu cumva să te îneci cu prea multă hidratare.
Nenea IANCU: (Se crucește) Curat miracol! Villon cerea îndurare pentru hoți, dar tu ne ceri 2,27% din venitul gospodăriei ca să avem voie să tragem apa la canal.
DORELUȘ: Rezon! Decât să fii un bețiv hidratat, mai bine un cetățean onorabil, uscat de sete, dar cu „strategia tarifară” la zi!
Noi doar am pus condeiul, bibicilor, în serviciul cetățeanului însetat, căci vorba lui Nenea Iancu Caragiale: „Noi suntem români? Noi suntem români!” – dar suntem români cu apometru la poartă. Dacă Prințul Deșertului ne usucă buzunarele sub pretextul inflației de zece procente, măcar să ne stingem setea cu un haz de necaz de cea mai bună calitate. La prețurile astea de 11 lei metrul cub, în curând o să ajungem să servim apa la pahar mic, cu gheață și umbreluță, ca pe cel mai fin cocktail din strâmtoarea Ormuz.
Sursa: https://www.7est.ro/2026/04/testamentul-lui-dorelus-balada-setei-suportabile/