Tudor Manea a spus că presiunea din partea jucătorilor non-UE nu este neapărat un dezavantaj, dar că piața nu este complet echilibrată, deoarece nu toți competitorii operează după aceleași reguli, iar propunerile recente, precum taxa fixă de 25 de lei pe coletele extracomunitare sub 150 EUR, ar putea fi „un prim pas într-o direcție de a egaliza puțin terenul de joc”.
„Hai să încep cu competiția. Pe de-o parte, e bine că avem competiție, deoarece competiția ne ține alerți, ne face să inovăm. Chiar vorbeam cu colegii, cred că sunt șase marketplace-uri, în momentul de față, inclusiv noi, care într-un fel sau altul spun că vor să fie numărul 1 în România. Este o competiție mare. Acum, dacă această competiție s-ar desfășura după aceleași reguli, ar fi și mai bine. Dar nu e așa. Adică taxa aceea e un pas într-o direcție de a egaliza puțin terenul de joc, dar nu cred că îl va egaliza complet, dacă se va pune”, a spus CEO-ul grupului eMAG, potrivitStartupcafe.ro.
Punem punctul pe știi
Tudor Manea a subliniat că deși situația poate fi considerată nedreaptă, focusul companiei rămâne pe performanța în piață. Întrebat dacă eMAG, în calitate de membru al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO), are acces, prin intermediul acestei organizații, la informații suplimentare privind reglementarea comercianților non-UE, el a spus:
„Știu ceea ce este și public este că acea taxă a intrat în Pachetul 2 de reformă. Pachetul 2 de reformă a ajuns la CCR și de la CCR nu s-a mai întors în Senat. Cum ziceam, ei sunt niște jucători serioși care au venit să investească serios. Pentru noi, ca și business, meciul cel mai important pe care trebuie să-l câștigăm e cel de pe teren. Acesta nu e un meci pe care să-l poți câștiga cu arbitri sau prin tribune. E treaba guvernului să facă ceva, să facă UE. Noi ne vedem de business. Cam asta e poziționarea în momentul de față. Este(trad. nedrept), da”, a concluzionat Tudor Manea.
În plus, CEO-ul eMAG spune că față de competitorii din afara UE, eMAG are responsabilități și obligații suplimentare în România, fiind o platformă locală.
„Sunt multe lucruri pe care noi le facem, pentru că suntem locali, agentul cu tehnologie românească, și ceilalți nu. Vorbeam de Temu, citisem un articol, are 8 oameni în Europa. Noi avem 9.000. Dar ce aș putea să zic apropo de eforturile noastre, noi suntem oameni de business, meciul nostru este pe terenul de fotbal, să spun așa”, a spus el.
Articolul integral peStartupcafe.ro