0.3 C
Iași
26 decembrie, 2024

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins luni, 11 noiembrie 2024, ca nefondată, plângerea depusă de fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, împotriva măsurii controlului judiciar impusă de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi. Decizia este definitivă.

În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 13/12/P/2023, în care este acuzat de luare de mită în formă continuată.

„Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul Tătaru Nelu împotriva ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din data de 04 noiembrie 2024, emisă în dosarul nr. 13/12/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi”, potrivit minutei.

De asemenea, instanţa l-a obligat pe fostul ministru la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Controlul judiciar a fost dispus pe 4 noiembrie de procurorii DNA Iaşi pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care Tătaru trebuie să respecte o serie de obligaţii, inclusiv interdicţia de a părăsi ţara fără permisiunea autorităţilor şi de a practica medicina în sistemul public de sănătate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 18:07

astăzi, 17:51

astăzi, 17:48

astăzi, 17:46

astăzi, 17:44

astăzi, 17:13

astăzi, 16:54

astăzi, 15:38

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/tataru-ramane-sub-control-judiciar-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-a-respins-plangerea-acestuia-22550793

Ultimă oră

Același autor