Victima a suferit numeroase răni, printre care o fractură craniană și una a omoplatului drept. În primă instanță, magistrații Tribunalului au aplicat pedepse relativ ușoare. Ancheta nu reușise să stabilească motivele agresiunii, dar judecătorii au apreciat că era vorba de un conflict mai vechi, în care fiecare dintre cei implicați avea o responsabilitate. Constantin Ursu (74 de ani) a fost condamnat la 4 ani de închisoare, iar fiul său, la 5 ani de detenție.
Cei doi inculpați au contestat hotărârea Tribunalului în fața Curții de Apel, instanța superioară. Apărătorul lui Constantin Ursu a cerut schimbarea încadrării juridice în lovire sau alte violențe, pedepsită cu cel mult 5 ani de închisoare. Bătrânul nu folosise o armă propriu-zisă, ci doar un bastpn, care nu avea potențialul de a ucide. De asemenea, nu vizase zone vitale ale corpului. Fusese o încăierare scurtă, haotică, nu un atac care să urmărească moartea victimei. În plus, ajuns la 75 de ani, Constantin Ursu suferea de demență mixtă, fiind internat în mai multe rânduri la Institutul de Psihiatrie Socola. Apărătorul a cerut și reținerea circumstanței atenuante a provocării, invocând pietrele aruncate cu o zi înainte de victimă. De asemenea, în iunie 2021, Liviu A. îl bătuse cu o furcă pe un nepot al lui Ursu. Departe de a fi o victimă inocentă, Liviu A. era el însuși un agresor recidivist.
Cum au motivat judecătorii condamnarea?
Fiul lui Constantin Ursu a solicitat la rându-i achitarea sau măcar schimbarea încadrării juridice. Și el a invocat provocarea, subliniind că, cu două săptămâni înainte de incident, Liviu A. îi amenințase pe amândoi cu un topor, spunând că îi va tăia în bucăți.
Dezbaterile din apel au mai clarificat întrucâtva circumstanțele conflictului. Între victimă și agresori relațiile erau încordate de aproximativ 4 ani, de când murise soția lui Liviu A. Acesta, rudă de altfel cu agresorii, fiind un nepot al soției lui Constantin Ursu, fusese acuzat de familia Ursu că își ucisese soția. De aici, mai multe situații în care el și viitorii agresori aruncaseră cu pietre unul în casa celuilalt.
Magistrații Curții de Apel au respins aplicarea circumstanței atenuante a provocării, care ar fi avut ca efect reducerea cu o treime a limitelor pedepsei. Circumstanța putea fi luată în considerare însă doar dacă inculpații ar fi acționat sub o puternică tulburare sau emoție, ca răspuns direct la o provocare. Or, de la ultimul gest care putea fi considerat o provocare, aruncarea cu pietre, trecuse deja o zi. Nu se putea vorbi deci de un răspuns direct. Și schimbarea încadrării juridice a fost respinsă. Poate că cei doi nu intenționaseră să-l ucidă pe Liviu A., dar numărul de lovituri și zonele corpului vizate ar fi putut conduce la acest deznodământ. Fractura craniană era o rană suficient de serioasă pentru a susține această interpretare. Boala tatălui nu schimba nici ea lucrurile. În momentul faptei, bătrânul avusese discernământ. Apelurile au fost respinse ca nefondate, iar hotărârea Tribunalului a rămas definitivă.