4.3 C
Iași
19 decembrie, 2025

Sub presiunea fermierilor, UE dă înapoi! Acordul Mercosur, amânat pe termen nedeterminat

Semnarea mult-așteptatului acord de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur din America de Sud a fost suspendată pe ultima sută de metri, în urma unei combinații explozive de presiune politică, revoltă agricolă și jocuri de culise între marile capitale europene. Protestele masive ale fermierilor, desfășurate chiar în fața sediilor instituțiilor europene de la Bruxelles, au amplificat opoziția deja ferm exprimată de Franța și, mai nou, de Italia, forțând Comisia Europeană să bată în retragere.

Potrivit informațiilor transmise de agenția italiană ANSA, decizia de amânare a fost comunicată joi seară, 18 decembrie, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul Consiliului European.

Aceasta le-a transmis liderilor UE că solicitările Parisului și Romei au fost acceptate, iar semnarea acordului UE-Mercosur va fi împinsă cel mai devreme pentru luna ianuarie.

Hotărârea a fost luată în ultimul moment, în condițiile în care ceremonia oficială de semnare era programată pentru 20 decembrie, la Brasília.

Răsturnare de poziție la Roma

Factorul decisiv care a înclinat balanța a fost schimbarea de poziție a Italiei. Deși inițial Roma și-a exprimat rezervele față de acord, miercuri, 17 decembrie, guvernul Meloni votase, alături de Germania, în favoarea clauzelor de salvgardare incluse în tratat, intrând astfel în coliziune cu Franța. Doar câteva ore mai târziu însă, Executivul italian a înghețat complet orice posibil acord, într-o convergență neașteptată cu președintele francez Emmanuel Macron, cu care Giorgia Meloni se află frecvent în dezacord pe dosarele europene.

Motivul invocat de ambele capitale este același: protejarea agricultorilor europeni și lipsa unor garanții solide de reciprocitate în acord, în special în ceea ce privește standardele de producție, mediul și concurența loială. Mesajul a fost transmis chiar în timpul negocierilor tensionate din Consiliul European pe tema activelor rusești înghețate, principalul subiect de pe agendă, pe fundalul zgomotos alprotestelor fermierilorveniți cu tractoare la Bruxelles pentru a denunța tăierile preconizate din bugetul agricol al UE.

De cealaltă parte a Atlanticului, președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, a admis public că decizia europeană l-a surprins.

„Am descoperit cu surprindere că Italia, alături de Franța, nu dorea să semneze acordul”, a declarat Lula, vorbind în numele întregului bloc Mercosur – Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia.

Presa italiană notează că liderul brazilian a contactat-o direct pe Giorgia Meloni pentru a clarifica situația.

În urma discuției, Luiz Inácio Lula da Silva a relatat că premierul italian nu respingeacordulîn sine, dar se confruntă cu o presiune internă puternică din partea sectorului agricol. Meloni i-ar fi cerut „răbdare” (de la o săptămână până la cel mult o lună) interval în care Italia speră să calmeze tensiunile interne și să obțină introducerea unor clauze mai ferme în textul tratatului.

O posibilă fereastră de relansare a acordului este legată de schimbarea președinției rotative a Mercosur, care va trece de la Brazilia la Paraguay pe 20 ianuarie, oferind astfel încă o lună de negocieri. Cu doar câteva ore înainte de declarațiile mai conciliatoare de joi seară, Luiz Inácio Lula da Silva amenințase însă deschis că, dacă tratatul nu este semnat conform calendarului inițial, acesta nu va mai fi încheiat niciodată atât timp cât el va rămâne președintele Braziliei.

Sursa: https://www.bzi.ro/sub-presiunea-fermierilor-ue-da-inapoi-acordul-mercosur-amanat-pe-termen-nedeterminat-5430493

Ultimă oră

Același autor