3.5 C
Iași
22 decembrie, 2025

Spectacol exclusiv pentru clienții Casa Auto Iași, înainte de deschiderea publică a galeriei Follow the ART

Înainte de deschiderea oficială a galeriei pentru publicul larg, clienții Casa Auto Iași s-au bucurat, în seara de 18 decembrie, de un eveniment exclusiv organizat în showroom-ul Mercedes-Benz, transformat pentru o seară într-o veritabilă galerie de artă contemporană.

Evenimentul a fost conceput ca un spectacol complet, realizat cu sprijinul comunității artistice ieșene, reunind muzica, arta vizuală și designul într-o atmosferă festivă și elegantă.Pe scenă au urcat band-ul de percuție Juvenartis, soprana Cristina Grigoraș și Corul Do Re Mi, care au creat un moment artistic special, completând parcursul expozițional al serii.

Showroom-ul Mercedes-Benz a găzduit, în acest context, lucrări realizate de studenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, din mai multe secții artistice, oferind invitaților o experiență culturală integrată, la intersecția dintre artă, design și inginerie de performanță.

Pe parcursul serii, participanții au fost invitați să interacționeze cu exponatele și să voteze lucrările și modelele preferate, contribuind activ la povestea galeriei. În urma votului publicului, câștigătorii serii au fost:

Câștigătorii votului publicului

Andrei Rareș Ștefan Zona Arte Textile Karina Oatu Zona Grafică Ioana Vizitiu Zona Desen Smaranda Frunză, lucrareaConstantin Brâncuși Zona Mixed Media Ilinca Aldea

Pe lângă lucrările artistice, participanții au ales și modelul Mercedes-Benz AMG favorit al serii, votul publicului ieșean fiind clar: Mercedes-AMG SL. Roadsterul emblematic al mărcii a atras cele mai multe voturi, apreciat pentru designul său sculptural, eleganța sportivă și performanța care îl transformă într-o veritabilă expresie a ingineriei duse la rang de artă. Alegerea confirmă legătura firească dintre estetică, emoție și performanță – valori care definesc atât universul AMG, cât și spiritul acestui proiect cultural.

Prin această seară dedicată clienților, Casa Auto Iași a marcat debutul oficial al proiectului Follow the ART, reafirmând angajamentul său față de susținerea creativității locale și dialogul dintre artă și performanță.

Publicul ieșean este invitat să descopere expoziția Follow the ART la Mall Auto – Șoseaua Păcurari nr. 177, unde galeria rămâne deschisă până la finalul lunii ianuarie 2026.

Casa Auto Iași – Mall Auto Mall Auto, Șoseaua Păcurari nr. 177contact@testergrup.ro

Sursa: https://www.bzi.ro/spectacol-exclusiv-pentru-clientii-casa-auto-iasi-inainte-de-deschiderea-publica-a-galeriei-follow-the-art-5431961

Ultimă oră

Același autor