Insider politic: Sorin Grindeanu sau George Simeon?
Dragoş Pîslaru: Nici-nici, îmi pare rău.
Insider politic: Sunteţi cu PSD la guvernare.
Dragoş Pîslaru: Da, nicio problemă. Este vorba de faptul că răspunsul meu aici este Ilie Bolojan.
În aceeaşi emisiune, Dragoş Pîslaru a declarat că Ilie Bolojan a făcut „sacrificiul suprem” când a acceptat funcţia de prim-ministru, în condiţiile în care „ţara mergea în gard”. Pîslaru, adus în Guvern chiar de Ilie Bolojan, le-a transmis liderilor PSD ”care-l fac în toate chipurile” pe şeful Executivului că ar trebui „să le crape obrazul de ruşine”.
„Eu cred că Ilie Bolojan trebuie să reziste dacă vrem ca România să termine această perioadă în care ieşim din criză, pe de-o parte. Doi, facem reformele necesare ca să putem să aşternem un model de creştere economică viabil, deci nu bazat pe consum sau pe pomeni, ci un model bazat pe investiţii. Asta este ceea ce facem acum. Astea sunt marele shift (schimbări – n.r.). Şi trei, care este foarte important, ai nevoie de un profesionist în administraţie care să mişte administraţia şi să poată, într-adevăr, să ne asigure că atunci când spui că faci ceva, fă lucrul respectiv! Şi asta cred că a demonstrat la Oradea, a demonstrat în Bihor şi asta cred că demonstrează în guvern acum. Iar pentru toţi cei care îl fac în toate chipurile, chiar partenerii de coaliţie, mesajul meu este următorul: ar trebui să vă crape obrazul!”, a transmis Dragoş Pîslaru.