11 C
Iași
29 octombrie, 2025

Sorin Grindeanu îi cere lui Bolojan să retragă propunerea Oana Gheorghiu – vicepremier: „Să nu compromitem relația cu SUA”

„Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii și să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată președintelui Nicușor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României! Cei care visează la funcții înalte în statul român trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct în interesele strategice ale României!” , a scris Grindeanu, marți, pe Facebook, conformAgerpres.

Potrivit liderului social-democrat,„un astfel de demers instituțional al dlui prim-ministru trebuie regândit urgent” .

„Într-un Guvern deja plin de voci anti-americane și critice la adresa Administrației Trump, cu ce ajută și credibilizează demersurile României pe teme importante în raport cu aliatul transatlantic astfel de numiri? Reamintesc Visa Waiver, un pas atât de așteptat de toți românii! De aceea, consider că un astfel de demers instituțional al domnului prim-ministru trebuie regândit urgent. Îi solicit partenerului de Coaliție Ilie Bolojan să țină cont de punctul de vedere al PSD și să retragă urgent propunerea de a o numi pe doamna Gheorghiu din această funcție de înaltă demnitate publică în statul român” , a adăugat Sorin Grindeanu.

El susține că nu există jumătăți de măsură pe acest subiect și„PSD trebuie consultat în astfel de decizii”.

„Golanul” Donald Trump

Oana Gheorghiu îl numea în februarie, „golan” pe Donald Trump, conform unei postări pe Facebook.

„Narcisismul, nebunia și impostura distrug lumea. Să faci sluj în fața unui dictator criminal și să calci în picioare un om deja aflat în cea mai vulnerabilă situație, asta înseamnă să fii un caracter mizerabil. Un caracter mizerabil, care a ajuns să conducă o țară, care a fost cândva mare. Este incredibil prin ce trece Volodimir Zelenski, este incredibil cum doi golani, ajunși la Casa Albă, tratează un om” , scria Oana Gheorghiu, în februarie 2025, după întâlnirea de la Casa Albă ditre Volodimir Zelenski și Donald Trump, deosebit de tensionată.

Sursa: https://reporteris.ro/national/guvern/sorin-grindeanu-ii-cere-lui-bolojan-sa-retraga-propunerea-oana-gheorghiu-vicepremier-sa-nu-compromitem-relatia-cu-sua/

Ultimă oră

Același autor