-3.6 C
Iași
21 ianuarie, 2026

SONDAJ | Cum ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare? AUR conduce detașat

Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot (72% din total eşantion)

„Raportul intenţiei de vot între partidele aflate la guvernare (scor cumulat de 48,3%) şi partidele din opoziţia parlamentară (scor cumulat de 45,8%) tinde să se echilibreze la începutul anului 2026 şi pe fondul faptului că AUR revine la o intenţie de vot de peste 40%, după recului de la finalul anului trecut când ajunsese la 38%. Totuşi, analiza riguroasă a evoluţiei intenţiei de vot în ultimele 9 luni (din mai 2025 până în ianuarie 2026) evidenţiază o remarcabilă stabilitate pentru toate partidele, variaţiile de la lună la lună fiind mici şi rare. Acest lucru arată că partidele nu câştigă, dar nici nu pierd semnificativ, în pofida unei perioade marcate de tensiuni provocate de evoluţiile din domenii cheie precum economie/preţuri, politică fiscală/taxe, politică externă, justiţie sau riscuri de securitate/război. Ne aflăm deocamdată într-un status-quo politic rigid care descurajează rupturi de ritm şi crize politice majore”, afirmă Remus Ştefureac – director INSCOP Research.

Datele au fost culese în perioada 12-15 ianuarie 2026. Metoda de cercetar a fost cea a interviului prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sondaj-cum-ar-vota-romanii-daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri-parlamentare-aur-conduce-detasat–1829080.html

Ultimă oră

Același autor