14.1 C
Iași
3 noiembrie, 2025

Smiley, în lacrimi! Ce l-a făcut pe artist să plângă

Smiley a creat o Armonie pop-simfonică absolută două seri sold-out la rând, la Sala Palatului, alături de 84 de artiști pe scenă, orchestră, trupa sa, invitați speciali, sunet imersiv 8D și o emoție unică, creată din muzică. 9000 de suflete au cântat, au dansat, au lăcrimat, s-au îmbrățișat și au simțit în același fel și timp cele mai iubite piese ale artistului, reorchestrate pentru un concert de gală, pop-simfonic, în două reprezentații. Smiley a dedicat toate piesele de dragoste din show soției sale, Gina Pistol, și fetiței lor Josephine, prezente în sală. La piesa dedicată părinților, artistul a izbucnit în lacrimi pe scenă.

Concertul Armonie l-a dezvăluit pe Smiley așa cum publicul nu l-a văzut foarte des, alături de orchestra grandioasă formată din 70 de muzicieni dirijați de maestrul Daniel Jinga.

Pe lângă demonstrația de artist complet care umple de energie, hit, dans, sensibilitate și show orice concert pe care-l susține, Smiley s-a dovedit a fi extrem de emoționat pe parcursul uneia dintre piesele interpretate cu lacrimi în ochi, cu clipe de pauze între strofe, pentru că una dintre melodiile sensibile, alese să facă parte din playlist și foarte rar inserate de obicei în concertele sale din cauza profunzimii mesajului și a momentelor personale dificile care au stat la baza compoziției lor, l-a făcut să-și arate în fața publicului numeros cea mai vulnerabilă, dar umană fațetă a sa.

Smiley, în lacrimi la o piesă dedicată părinților lui, prezenți în sală

„Am ales să inserez în Armonie piesa Confesiune pe care am dedicat-o părinților mei, care au și fost prezenți în show-ul de vineri în sala de concert. De obicei, nu o cânt în concerte, pentru că am compus-o într-un moment greu pentru familia mea care m-a marcat profund și pentru că știu că nu pot să o duc la final fără să mă emoționez până la lacrimi.

O cânt cu ochii închiși, dar și așa, vineri seara, știindu-i pe ai mei în lojă, n-am putut, m-am tot oprit între strofe și lacrimi. Le mulțumesc celor prezenți la Sala Palatului că m-au înțeles, m-au susținut și au empatizat cu mine”, a mărturisit emoționat Smiley care a dedicat toate piesele de dragoste din show soției sale, Gina Pistol, și fetiței lor Josephine.

O echipă mixtă, românească și internațională, formată din peste 200 de profesiniști, au făcut din concertul pop-simfonic Armonie un show grandios, de gală, care avut doua reprezentații sold-out, cu casa închisă, pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului. Biletele la ambele concerte Armonie s-au epuizat integral cu două săptămâni înainte de show, iar după, s-au revândut la prețuri duble pe platformele de anunțuri.

„Am trecut prin toate stările și prin toate emoțiile în cele două ore de concert din cele două seri de parcă ar fi fost două minute. A fost armonie între noi toți de pe scenă și public, iar felul în care ne-am armonizat a fost unul unic, nemaiîntâlnit de mine până acum. Orchestra impunătoare, muzica ce a sunat grandioas, ținutele noastre de gală, toată tehnologia care a transformat scena în povești spuse frumos și sincer de fiecare piesă în parte au făcut ca muzica și emoția să triumfe.

Oamenii au fost atenți la muzică mai mult decât oricând, au simțit mesajul ei, i-am văzut plângând, îmbrățișându-se, cântând, dansând. Mi se pare că în Armonie, am arătat bucăți din mine nevăzute și neștiute până acum și am primit enorm de la public. A fost un privilegiu, o fericire supremă, o experiență unică. Abia aștept următoarea contopire în Armonie, poate într-un turneu prin țară.”, a mărturisit artistul plin emoție și recunoștință după orele de concert deplin și de Armonie pe care le-a dăruit publicului.

Cu un playlist cuceritor și reorchestrat din care au făcut parte hiturile „Oarecare”, „De unde vii la ora asta”, „Precoupat cu gura ta”, „Îndrăgostit”, „Culoarea ta”, „Oficial îmi merge bine”, „Aia e” sau „Acasă”, concertul Armonie a făcut loc și unor piese mai rar cântate în concerte de către Smiley, precum „Flori de plastic”, „Insomnii” sau „Confesiune”.

Sursa: https://www.bzi.ro/smiley-in-lacrimi-ce-l-a-facut-pe-artist-sa-planga-5390633

Ultimă oră

Același autor