7.9 C
Iași
28 octombrie, 2025

Senatul a adoptat un proiect privind protejarea victimelor violenței domestice. Modificări esențiale

Proiectul, care merge acum la Camera Deputaților, a fost votat în unanimitate de cei 120 de senatori prezenți la vot, a spus Alina Gorghiu, care a descris evenimentul drept un act de „solidaritate cu victimele violenței domestice”.

„E un pas important înainte — un semnal clar că violența nu va mai fi tolerată în România. Proiectul a fost elaborat în cadrul Comisiei pe care o conduc – «România fără violență domestică». Se bazează pe realitățile dure din teren, semnalate de specialiști, instituții și organizațiile care lucrează zilnic cu victimele”, a mai declarat fostul ministru.

Violența domestică rămâne o problemă gravă în România

Violența domestică rămâne o problemă gravă în România, dar scade numărul infracțiunilor. Cel puțin așa susține Poliția, potrivit căreia numărul faptelor penale legate de violența domestică a scăzut cu 19% față de perioada similară din 2024.

Este vorba despre 22.742 de infracțiuni. Cele mai frecvente au fost „lovirea sau alte violențe”, cu peste 12.800 de cazuri, mai mult de jumătate din total.

„Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violenţe (de la 17.067 la 12.807 fapte), ameninţare (de la 3.574 la 2.738 fapte) şi nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 380 la 344 de fapte)”, a transmis Poliția Română, printr-un comunicat.

Aproape 6.000 de ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiști în prima jumătate a anului 2025. Peste 2.200 au fost transformate de instanțe în ordine de protecție permanente.

În total, Poliția Română a intervenit în peste 61.000 de cazuri de violență domestică, în mediul urban și rural.

În aceeaşi perioadă, instanţele au emis 6.483 de ordine de protecţie, 2.271 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. Au fost înregistrate și 2.572 de infracțiuni pentru nerespectarea ordinelor de protecție.

„În primele 6 luni ale anului 2025, la nivel naţional, în 1.248 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. În 4.042 de situaţii, victimele au refuzat măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, precizează aceeași sursă.

Brățările electronice sunt utilizate nu doar în cazurile de violență domestică, ci și în procedurile de control judiciar, arest la domiciliu sau alte măsuri dispuse de instanțe.

Sursa: https://www.bzi.ro/senatul-a-adoptat-un-proiect-privind-protejarea-victimelor-violentei-domestice-modificari-esentiale-5385678

Ultimă oră

Același autor