12.5 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Senatorul Dan Cașcaval susține șanse egale la examenul de capacitate pentru elevii claselor a VIII-a: „Educația dincolo de politică”

Senatorul Dan Cașcaval, rector al TUIASI, a inițiat împreună cu colegi din PSD, AUR, SOS și senatori neafiliați o propunere de modificare a Legii învățământului preuniversitar pentru a asigura elevilor de clasa a VIII-a un program școlar matinal, nediscriminatoriu, care să le ofere șanse egale la examenul de capacitate.

Inițiativa vine ca răspuns la problemele legate de plasarea elevilor în schimburi târzii sau comprimarea orelor, măsuri care afectează concentrarea și pregătirea pentru examenele naționale. Senatorul subliniază că educația trebuie să fie o prioritate dincolo de politica partidelor și că toți elevii merită condiții egale pentru succesul școlar.

„Părinţi şi dascăli deopotrivă, dar nu numai, ştim cu toţii că pragurile „fierbinţi” ale unui parcurs şcolar integral sunt clasele a VIII-a şi a XII-a, căci sunt asociate cu examenele naţionale de capacitate şi de bacalaureat. Nu are rost acum să dezvolt un subiect destul de intens dezbătut, totuşi, în rândul dascălilor, şi anume cum organizăm aceste două examene, căci considerarea lor într-o altă filozofie presupune o modificare multiplă şi profundă nu doar a unor legi şi acte normative subsecvente, ci şi a unei abordări devenite, cumva, tradiţionale.

Insă, mult mai lesne putem să asigurăm accesul elevilor din aceste clase la un program şcolar zilnic nediscriminatoriu, care să le ofere elevilor şanse egale şi mărite de a promova aceste examene de finalizare a celor două cicluri de educaţie.

Legea 198/2023, a învăţământului preuniversitar lasă la latitudinea şcolilor şi a autoritătilor care coordonează activitatea acestora, deci la nivelul UAT-urilor, crearea şi gestionarea unui program propriu al orelor. Program care, de multe ori, poziţionează elevii de clasa a VIII-a în schimburile 2 şi 3. Situaţia devine mai acută, chiar către cronicizare, în cazurile comasării unor unităţi şcolare, prin care se renunţă nu doar la structura administrativă proprie, ci şi la locaţiile iniţiale proprii, ceea ce „înghesuie” clasele într-un program cel puţin dificil pentru elevi, dar şi pentru profesori.

Clasele a VIII-a şi a XII-a presupun un efort de învăţare mai ridicat. Medical şi psihologic, dimineţile sunt perioadele asociate cu un randament maxim al acestei activităţi, capacitatea de concentrare şi, implicit, învăţare reducându-se semnificativ către amiază şi seară.

Reducerea la 40 de minute a orelor în ideea unei comprimări a programului şi, prin aceasta, o translare artificială a orelor catre perioada „mai luminoasă” a zilei nu reprezintă o soluţie. In baza prevederilor Constiţuţiei României, care garantează dreptul copiilor la condiţii identice de învăţătură, existenţa duratelor diferite ale orelor de şcoală creează tocmai o discriminare. Discriminare întărită de plasarea elevilor din clasele terminale ale acestor cicluri de învăţământ în schimburi diferite de la un UAT la altul.

Învăţământul liceal de zi se desfăşoară, în marea lui majoritate, într-un program unitar, plasat în prima parte a zilei, astfel încât problema asociată examenului de bacalaureat este rezolvată.

Din aceste considerente, împreună cu câţiva colegi senatori din PSD şi cu senatori din grupurile AUR, SOS şi senatori neafiliaţi, am iniţiat o propunere de modificare a Legii invăţământului preuniversitar. Demersul nostru comun a dovedit că educaţia trebuie să fie o preocupare dincolo de ideologiile politice sau, iată acum, dincolo de statutul de opoziţie politică. In acest sens, pentru clasa a VIII-a am considerat că singura soluţie nealterabilă a rămas amendarea Legii 198/2023 cu o prevedere expresă, inclusă articolului 24, care să oblige ca învăţământul gimnazial care se desfăşoară la clasa a VIII-a să fie programat doar dimineaţa.

Da, răspunzând unui coleg dintr-un partid care nu a participat la această iniţiativă, şi nici nu a susţinut-o, nu doar în clasa a VIII-a se pregăteşte materia pentru examenul de capacitate. Da, baza este în primele opt sau nouă clase pregătitoare şi de şcoală. Insă, este firesc să creăm condiţii unitare care să permită tuturor elevilor din clasa a VIII-a să aibă aceeaşi şansă să intre la fel de odihniţi şi de concentraţi în perioada examenului de capacitate.

Iniţiativa a avut de „înfruntat” şi avizul negativ al ministerului, motivat de lipsa unităţilor şcolare, care se vor fi construind în viitor din fonduri europene sau naţionale (sic!… – un argument foarte potrivit acum, într-o perioadă de absurde reduceri ale programelor PNRR, Saligny sau altele naţionale).

Dar, propunerea a avut susţinerea colegilor, a fost avizată de Consiliul Legislativ şi a fost aprobată în comisiile de muncă şi, respectiv, învăţământ din Senat.

In fapt şi în fond, examenul naţional de capacitate este unic. Ca importantă, ca abordare. Atunci, şi şansele copiilor trebuie să fie unice, deci identice. Dincolo de abordările constituţionale sau legale ale acestui aspect, cele umane trebuie să prevaleze. Dar atunci când aspectele umane sunt dependente de context, politică sau de persoane, apelăm la cele legale. Deoarece copiii merită cu toţii şi în aceeaşi măsură şansa să devină cei care vor învăţa, vor cunoaşte şi vor gestiona aspectele legale şi umane ale societăţii de mâine”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.

Sursa: https://www.bzi.ro/senatorul-dan-cascaval-sustine-sanse-egale-la-examenul-de-capacitate-pentru-elevii-claselor-a-viii-a-educatia-dincolo-de-politica-5392187

Ultimă oră

Același autor