16.4 C
Iași
11 martie, 2026

Şeful CNAIR: Lucrările pe sectorul Adjud – Răcăciuni al A7 a depăşit 90%. Circulaţia va fi deschisă până la finalul lunii august

„Continuă aşternerea asfaltului pe ultimii km ai lotului 2 al secţiunii dintre Focşani şi Bacău a A7 (Autostrada Moldovei)! Peste 40 de muncitori şi aproximativ 20 de utilaje lucrează acum la aşternerea stratului asfaltic de legătură pe sectorul Sascut-Bereşti (judeţul Bacău)”, anunţă Pistol.

În total, pe toţi cei 21,78 km ai lotului 2 al secţiunii Focşani-Bacău, care nu sunt încă deschişi circulaţiei (sectorul dintre Adjud şi Răcăciuni), constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu peste 350 de oameni şi mai mult de 100 de utilaje, care derulează şi alte lucrări în paralel: turnarea plăcii de supra-betonare pe podul de la km 69+256, amenajarea parcării de scurtă durată, amenajarea CIC (Centrul Întreţinere şi Control) la nodul rutier de la Adjud.

„La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor pe acest ultim sector dintre Adjud şi Răcăciuni a depăşit 90%, iar circulaţia va fi deschisă până la finalul lunii august (2026)”, transmite şeful CNAIR.

Circulaţia pe primii 17 km ai acestui lot, între Domneşti şi Adjud), a fost deschisă anul trecut.

Contractul pentru construcţia Autostrăzii Moldovei (A7) este finanţat prin PNRR.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/administratie-locala/seful-cnair-lucrarile-pe-sectorul-adjud-racaciuni-al-a7-a-depasit-90-circulatia-va-fi-deschisa-pana-la-finalul-lunii-august/

Ultimă oră

Același autor