8.1 C
Iași
5 martie, 2026

Sclavi pe moşia unor văcari din Iaşi

Doi bărbați au fost reținuți de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de persoane și trafic de minori. Ancheta arată că victimele au fost obligate la muncă forțată într-o fermă de animale de la periferia municipiului Iași.

Potrivit procurorilor DIICOT Iași, văcarii au profitat de faptul că victima era analfabetă şi vulnerabilă. Recrutarea s-a făcut în primăvara anului 2023 prin inducere în eroare, victima fiind ademenită cu promisiunea unui loc de muncă plătit. În realitate, omul a fost adăpostit la o fermă de animale și obligat să muncească împotriva voinței sale.

Muncă forțată și condiții inumane

Anchetatorii susțin că persoana vătămată era pusă să lucreze șapte zile pe săptămână, de la ora 07:00 până noaptea târziu, îngrijind singură numeroase animale, printre care cai, vaci, porci și oi, fără a primi vreo remunerație.

Procurorii arată că victima era ținută în stare de captivitate, fiind lipsită de condiții elementare de igienă și de încălzire. În ianuarie 2026, unul dintre inculpați a racolat și o minoră de 15 ani, folosind aceeași metodă, promițându-i condiții de muncă și plată care nu s-au concretizat.

Potrivit anchetatorilor, minora era obligată să curețe grajduri și să hrănească aproximativ 30 de vaci și 50 de oi, într-un saivan aflat la aproximativ 20 de minute de mers pe jos de fermă.

Programul de muncă era zilnic, între orele 07:00 și 19:00, activitățile depășind posibilitățile vârstei.

Procurorii DIICOT au propus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru 30 de zile. Cercetările sunt desfășurate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.

Sursa: https://cotidianulhd.ro/sclavi-pe-mosia-unor-vacari-din-iasi/

Ultimă oră

Același autor