11 C
Iași
12 martie, 2026

Scandal la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: ONG-uri cer retragerea titlului Doctor Honoris Causa acordat unui profesor de la Harvard, menționat în dosarele Epstein

Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”, alături de Corupția Ucide, Inițiativa România, Reset, Activism Civic Craiova, Rezistența Civică Galați și Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara solicită conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași inițierea imediată a procedurii de retragere a titlului Doctor Honoris Causa acordat la data de 9 iunie 2010 profesorului universitar doctor, Martin Andreas Nowak, matematician și biolog la Universitatea Harvard, menționat de peste 4.000 de ori în dosarele Jeffrey Epstein publicate de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii (DOJ).

Cele șapte organizații civice au depus în acest sens o scrisoare adresată rectorului UAIC Iași, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, Biroului Executiv al Consiliului de Administrație și Senatului UAIC Iași.

Potrivit documentelor publicate de către DOJ, în noiembrie 2009, cu șapte luni înainte ca Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să confere titlul Doctor Honoris Causa, asistenta lui Jeffrey Epstein, Lesley Groff îi solicita lui Martin Andreas Nowak „numele universității din România de unde ați luat oamenii”. Răspunsul, furnizat de doctoranda sa, Corina Tarniță (în prezent profesoară la Universitatea Princeton), menționa explicit că cele două tinere sunt de la Universitatea din Iași.

Relația dintre Nowak și Epstein, condamnat penal în 2008 pentru prostituarea unei minore și arestat din nou în 2019 pentru trafic sexual de minori a debutat în 2003, când Epstein a donat 6,5 milioane de dolari Universității Harvard pentru înființarea laboratorului Program for Evolutionary Dynamics (PED), fondat și condus de Nowak, reprezentând cea mai mare parte din totalul de 9,1 milioane donate Universității Harvard în acea perioadă. Epstein a deținut un birou personal în laborator și l-a utilizat de cel puțin 40 de ori după condamnare, însoțit de tinere femei care îi serveau drept asistente, conform raportului intern Harvard din 2020.

La începutul anului 2026, după publicarea noilor dosare Epstein, în temeiul Epstein Files Transparency Act, Universitatea Harvard l-a plasat din nou pe Nowak în concediu administrativ plătit, iar un panel al Comitetului de Conduită al Facultății a recomandat deschiderea unei anchete formale. Nowak se află în prezent sub a doua anchetă disciplinară la propria universitate.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a declarat, într-un răspuns la o cerere de informații publice depusă de Grupul de Inițiativă Civică „În Stradă”, că nu a existat nicio colaborare instituțională cu Program for Evolutionary Dynamics de la Harvard în perioada 2008–2012. Totuși, profesoara Corina Tarniță a precizat public pentru The Daily Princetonian că tocmai în acea perioadă programul său a „început să dezvolte o colaborare științifică” cu Universitatea din Iași, incluzând o vizită a unui grup de la Harvard. La solicitarea privind sponsorizările din acea perioadă, UAIC Iași a răspuns că „nu ar fi putut primi sponsorizări de la un «donator anonim», fie el persoană fizică sau juridică”.

Organizațiile civice invocă articolul 4 din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al UAIC Iași, care prevede că, în situații excepționale de încălcare a eticii, legislației în vigoare, valorilor și principiilor Universității, Senatul universitar poate decide retragerea unui titlu onorific la propunerea Consiliului unei facultăți sau a Biroului Executiv al Consiliului de Administrație. Acestea solicită inițierea procedurii de retragere a titlului, adoptarea unei hotărâri de către Senatul universitar privind retragerea titlului, comunicarea ei publică cu motivare explicită și poziția UAIC Iași privind implicarea instituției în dosarele Epstein. De asemenea, organizațiile cer o poziție oficială a universității în cazul în care Senatul universitar decide menținerea titlului onorific.

„Profesorul Nowak, având titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC Iași, are posibilitatea de a desfășura activități didactice și de cercetare în cadrul universității. Distincția i-a fost acordată la doar șapte luni după ce numele universității și două tinere din cadrul UAIC Iași au fost menționate în dosarele Epstein. În timp ce Harvard reacționează și se implică, universitatea ieșeană preferă să tacă?” a declarat Petre-Daniel Tîrziu, cofondator al Grupului de Inițiativă Civică „În Stradă”.

„În Stradă” este un grup de inițiativă civică fondat în urma protestelor pentru justiție din decembrie 2025, când un grup de cetățeni preocupați de starea societății a decis să se implice activ. Scopul este de a identifica problemele din comunitate și soluțiile pentru acestea, de a încuraja spiritul civic și de a contribui la apărarea drepturilor și valorilor democratice.

Sursa: https://www.7est.ro/2026/03/scandal-la-universitatea-alexandru-ioan-cuza-din-iasi-ong-uri-cer-retragerea-titlului-doctor-honoris-causa-acordat-unui-profesor-de-la-harvard-mentionat-in-dosarele-epstein/

Ultimă oră

Același autor