Scandal la o școală: acuzații grave între părinți și profesori, după un conflict între elevi

Un scandal cu acuzații grave a izbucnit la o școală gimnazială din Iași, după ce tatăl unui elev de clasa a VII-a susține că fiul său nu a mai fost primit la cursuri în urma unui conflict amplificat, potrivit acestuia, de refuzul familiei de a contribui la fondul clasei.

Părintele acuză că diriginta ar fi întors colegii împotriva copilului, iar tensiunile au escaladat până la o bătaie între elevi, produsă în luna decembrie, într-o stație de autobuz, după terminarea orelor. În urma incidentului, unul dintre elevi a fost rănit, iar instanța a emis un ordin de protecție, stabilind o distanță minimă de cinci metri între cei doi.

Potrivit Tribunalului Iași, măsura nu interzicea însă participarea la cursuri, tocmai pentru a nu afecta dreptul la educație al elevilor implicați. Cu toate acestea, băiatul acuzat că ar fi agresor nu a mai frecventat școala din decembrie, acumulând absențe nemotivate.

Reprezentanții unității de învățământ susțin că au respectat decizia instanței și că existau soluții, inclusiv mutarea temporară a elevului într-o altă clasă. Directorul școlii afirmă că instituția a aflat abia recent despre ordinul de protecție și că nu a primit reclamații oficiale din partea părintelui.

Cazul este în atenția poliției și a Inspectoratul Școlar Județean Iași, care analizează situația.

Între timp, conflictul s-a mutat și între adulți. Tatăl elevului susține că totul ar fi fost o răzbunare a dirigintei, în timp ce aceasta a depus plângere împotriva bărbatului pentru hărțuire.

În prezent, părintele ia în calcul transferul copilului la o altă clasă, pentru a evita escaladarea situației.

Sursa: https://www.asingorj.ro/scandal-la-o-scoala-acuzatii-grave-intre-parinti-si-profesori-dupa-un-conflict-intre-elevi/

Ultimă oră

Același autor