Hoțul a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video stradale, dar și a contractului cu casa de amanet, care fusese întocmit pe numele său. În iunie 2023, Doboșariu a fost condamnat de Judecătoria Bacău la doi ani de închisoare, pentru furtul comis acolo. În noiembrie, a început și procesul de la Iași. Hoțul și-a recunoscut fapta, ceea ce nu i-a ușurat însă foarte mult situația. Magistrații Judecătoriei ieșene l-au condamnat și ei la doi ani și jumătate de închisoare. Prin contopirea pedepsei cu cea dispusă la Bacău, a rezultat o pedeapsă finală de 3 ani și 2 luni de închisoare, la care s-au adăugat 1.064 de zile rămase neexecutate dintr-o condamnare mai veche pentru fapte similare.
Sentința a fost contestată de inculpat, dar și de procurori, aceștia apreciind că pedeapsa nu este suficientă pentru reeducarea lui Doboșariu. Ei au subliniat faptul că furtul fusese comis în plină zi, dar și faptul că, deși beneficiase de clemență printr-o liberare condiționată, nu înțelesese să-și corijeze comportamentul. Magistrații Curții de Apel au fost de acord cu argumentele procurorilor și au dispus majorarea cu un an a pedepsei stabilite de instanța inferioară. În cursul procesului, Doboșariu și-a retras propriul apel. Decizia Curții de Apel este definitivă… https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sapte-ani-de-inchisoare-pentru-unul-din-cei-mai-brutali-spargatori-de-apartamente-i-s-a-infundat-dupa-o-lovitura-in-canta-urmata-de-o-alta-identica-la-bacau–1848932.html