Astfel, în doar doi ani, Germania va ajunge la o creștere de aproape 40% față de 2015, anul în care a fost introdus pentru prima dată salariul minim pe economie. De atunci, valoarea acestuia a fost majorată de patru ori.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al guvernului condus de cancelarul Friedrich Merz, care a precizat că măsura vine după o recomandare a Comisiei pentru Salariul Minim, structură ce reunește reprezentanți ai sindicatelor și ai patronatelor. Discuțiile dintre cele două părți au fost aprinse, mai ales că organizațiile patronale s-au opus creșterii, invocând presiuni suplimentare asupra firmelor mici și mijlocii.
Totuși, executivul german a mers mai departe cu decizia, argumentând că majorarea salariului minim este esențială pentru menținerea puterii de cumpărare a populației, într-un context economic dificil, marcat de inflație și de creșterea costurilor de trai.
Social-democrații din coaliția de guvernare au anunțat că intenționează să ducă în viitor această sumă la 15 euro pe oră, o promisiune făcută încă din campania electorală din februarie.
Reacție în România: „Să urmăm exemplul Germaniei”
Decizia Berlinului a stârnit ecouri și în România. Marius Budăi, fost ministru al Muncii și deputat PSD, a afirmat că țara noastră ar trebui să ia exemplul Germaniei și să majoreze la rândul ei salariul minim.
„Germania, țara de origine a președintelui USR, Dominic Fritz, a anunțat că majorează salariul minim pe economie! Nu doar în 2026, ci și în 2027! Ar fi un bun moment ca USR să se alăture PSD în coaliție pentru a susține creșterea salariului minim și în România, de anul viitor. Dacă tot privim Germania ca pe un model de bune practici, ar trebui să urmăm și acest exemplu”, a scris Budăi pe Facebook.
El a subliniat că Germania a reușit să majoreze salariul minim fără să crească TVA-ul și fără să se confrunte cu o inflație ridicată, spre deosebire de România.
„Puterea de cumpărare a salariaților germani nu a fost nici pe departe atât de afectată ca a celor români. Dacă Germania consideră că este momentul pentru o creștere a salariului minim, cu atât mai mult este nevoie și la noi. Această măsură sprijină consumul și ajută economia, nu o destabilizează”, a adăugat parlamentarul social-democrat.
În prezent, salariul minim în Germania este al doilea cel mai mare din Uniunea Europeană, după Luxemburg, dacă se ține cont de paritatea puterii de cumpărare.
Dacă proiectul german va fi dus până la capăt, din 2027 un angajat plătit cu salariul minim va câștiga aproape 2.350 de euro brut pe lună, pentru un program standard de lucru, consolidând poziția Germaniei ca unul dintre cele mai atractive state pentru forța de muncă din Europa.
