Șah – Ema Obadă a realizat prima normă de maestră internațională!

la Campionatul European individual open, Ema Obadă, maestră FIDE feminină (WFM), a reușit 4,5 puncte, a ocupat locul 344, dar, datorită forței concursului, cu peste 200 de mari maeștri și maeștri internaționali, masculin și feminin, a realizat prima normă de maestră internațională feminină (WIM), din cele trei care îi sunt necesare pentru obținerea titlului

Șahistele Miruna Lehaci (ELO 2258) și Ema Obadă (ELO 2181), legitimate la CSM Iași 2020, au luat parte la Campionatul European individual open, care a avut loc la Katowice, în Polonia. Titlul continental a revenit ucraineanului Roman Dehtiarov, cu 9 puncte în 11 runde. Într-o companie selectă, cu 501 participanți din 43 de țări, bărbați și femei, în care ratingul maxim a fost 2685, șahistele ieșene au avut o comportare bună. Miruna Lehaci, maestră internațională la feminin (WIM), a acumulat 5,5 puncte din 11 posibile și s-a clasat pe locul 233, depășindu-și poziția de start.„Campionatul European Open este unul dintre cele mai dure turnee care se pot juca la nivelul meu. Într-o competiție sunt de obicei nefavorită după rating în jumătate din partide, dar aici am fost nefavorită în 9 din 11 partide. Obiectivul principal: să joc partide cât mai tari, cu adversari buni. Am obținut un rezultat bun, dar am avut mai multe șanse în partide pe care le-am ratat, deci probabil că se putea și mai bine. Oricum, am avut mult de învățat”, ne-a declarat Miruna Lehaci.

Colega ei de club, Ema Obadă, maestră FIDE feminină (WFM), a reușit 4,5 puncte, a ocupat locul 344, dar, datorită forței concursului, cu peste 200 de mari maeștri și maeștri internaționali, masculin și feminin, a realizat prima normă de maestră internațională feminină (WIM), din cele trei care îi sunt necesare pentru obținerea titlului.„Am decis să particip la Campionatul European Open pentru a câștiga experiență jucând cu șahiști foarte puternici. Sigur, rezultatele puteau fi mai bune, dar oboseala și-a spus cuvântul spre finalul turneului. Am reușit totuși să obțin o normă de maestră internațională”, a spus Ema Obadă.

Despre ce urmează în continuare, sportivele de la CSM Iași 2020 au declarat:„Voi participa la Grand Prix București, Campionatul Național de rapid al României. Mi-aș fi dorit să particip și la Campionatul European feminin, dar sunt în ultimul an la facultate și nu am cum. Voi reveni la campionatele de șah clasic după ce termin prezentarea lucrării de licență” – Miruna Lehaci.„Pentru mine, urmează o perioadă de analiză a acestui campionat și de pregătire pentru a îmbunătăți unele aspecte ale jocului. Nu voi participa la Campionatul European feminin, fiind în perioada examenelor la facultate” – Ema Obadă.Vasile ARHIRE

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/sport/sah-a-ema-obada-a-realizat-prima-norma-de-maestra-internationala–217596461.html

Ultimă oră

Același autor