11 C
Iași
29 octombrie, 2025

S-a deschis Galeria de Artă Românească la Palatul Culturii. Pe simeze sunt expuse lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza

Ieri, 28 octombrie 2025, la Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași, a avut loc inaugurarea Galeriei de Artă Românească.

Începând cu 28 octombrie 2025, ieșenii pot vizita Galeria de Artă Românească, unde sunt expuse lucrări semnate de artiști români consacrați, precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian sau Nicolae Tonitza.

S-a deschis Galeria de Artă Românească la Palatul Culturii

Marți, 28 octombrie 2025, la Palatul Culturii s-au expus peste 120 de lucrări de pictură și sculptură din perioada modernă a artei românești. Printre artiștii celebri care se regăsesc în cadrul expoziției se numără Nicolae Grigorescu, Emanoil Bardasare, Constantin D. Stahi, Nicolae Tonitza sau Ștefan Luchian.

Galeria cuprinde lucrări cunoscute precum ,,Car cu boi” (Nicolae Grigorescu, 1899) sau „Fată în roșu” (Nicolae Tonitza, 1930-1935), dar și lucrări reprezentative ale școlii ieșene de arte plastice, într-un spațiu organizat în cinci săli.

Directorul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei, a declarat că deschiderea galeriei vine într-un moment de însemnătate istorică, împlinirea a 165 de ani de la întemeierea primului muzeu de artă din Principatele Române.

„La exact un an de la inaugurarea Galeriei de Artă Europeană, dăruim publicului un moment mult așteptat: deschiderea Galeria de Artă Românească. Vă invităm să pășiți, alături de noi, în acest spațiu fascinant, să ne bucurăm împreună de artă, aducând astfel un omagiu inegalabililor artiști români, precum și întemeietorilor primului muzeu de artă din Principatele Române, Pinacoteca ieșeană, la împlinirea a 165 de ani de existență”, afirmă directorul Palatului Culturii, Andrei Apreotesei.

Expoziția oferă vizitatorilor o incursiune cronologică în arta secolelor XIX și XX, dar cu accent pe perioada interbelică. Prin ordonarea cronologică a lucrărilor, vizitatorii pot urmări evoluția estetică, socială și culturală a artei românești moderne, cât și influențele și etapele marcante pentru artiștii expuși.

Vizitatorii, încântați de tablourile expuse

Încă din prima zi în care au fost expuse lucrările artiștilor români, vizitatorii au fost nerăbdători să vadă cu ochii lor câteva dintre tablourile consacrate ale artei românești.

„Mi-am dorit mult să vin să văd tablourile lui Nicolae Grigorescu. Am fost fericită să văd că sunt mai multe, și nu doar carul (n.r. – tabloul «Car cu boi»), care m-a impresionat foarte mult, pentru că nu știam cât de mare e în realitate”, a mărturisit una dintre vizitatoarele Galeriei de Artă Românească.

Pentru cei mai mulți dintre vizitatori, tablourile fondatorului picturii moderne, Nicolae Grigorescu, au constituit atracția principală, dar pe parcursul turului au fost încântați să descopere și mai multe nume importante pentru arta românească.

„Cel mai mult mi-a plăcut că au fost multe tablouri, chiar nu mă așteptam. Am crezut că voi veni să văd doar tablourile lui Grigorescu, dar m-am bucurat să văd și tablouri de la pictori de care n-am auzit până acum”, a declarat o altă vizitatoare a muzeului.

Printre numele care i-au surprins pe vizitatori se numără ieșeanul Emanoil Bardasare, al cărui tablou „Hanul la trei sarmale” (1883) a atras atenția privitorilor.

„Cel mai mult mi-a plăcut tabloul «Hanul la trei sarmale». N-am știut că a fost pictat, până acum, și mi se pare foarte frumos realizat”, a afirmat un vizitator.

Expoziția permanentă din cadrul Galeriei de Artă Românească de la Palatul Culturii din Iași a fost inaugurată ieri, 28 octombrie 2025.

Sursa: https://www.bzi.ro/s-a-deschis-galeria-de-arta-romaneasca-la-palatul-culturii-pe-simeze-sunt-expuse-lucrari-semnate-de-nicolae-grigorescu-stefan-luchian-nicolae-tonitza-5386729

Ultimă oră

Același autor