Nina Hruşciova, în vârstă de 62 de ani, este profesoară la universitatea The New School din New York şi a continuat să facă vizite de cercetare în Rusia de la invazia rusă pe scară largă în Ucraina, în 2022. Străbunicul ei, Nikita Hruşciov, a condus Uniunea Sovietică între 1953 şi 1964, când a fost înlăturat de colegii săi din Biroul Politic.
Agenţia de ştiri rusă TASS a citat Ministerul Justiţiei, care a afirmat că Nina Hruşciova a diseminat informaţii false despre politicile ruseşti şi s-a opus „operaţiunii militare speciale” din Ucraina. Contactată de Reuters, Hruşciova a declarat că nu este surprinsă de faptul că a fost adăugată pe lista „agenţilor străini” a Rusiei, care, începând de vineri, conţine 1.164 de nume, inclusiv politicieni, jurnalişti, artişti, ONG-uri şi organizaţii media.
„Ar fi fost neglijent din partea lor să nu facă asta mai devreme sau mai târziu”, a spus ea, adăugând că este prea devreme pentru a spune care va fi impactul practic.
Persoanele incluse pe lista agenţilor străini sunt supuse unor cerinţe birocratice împovărătoare şi unor restricţii în ceea ce priveşte veniturile lor în Rusia. Acestea sunt obligate să menţioneze eticheta de agent străin în postările de pe reţelele sociale sau în orice alt material pe care îl publică. Unii critici ai Kremlinului au purtat această etichetă ca pe o emblemă de onoare, în timp ce alţii spun că este o povară care îi împiedică în munca lor, deoarece îi face pe alţi ruşi să îi ocolească.
Reabilitarea lui Stalin
„Există cu siguranţă o ironie istorică, dar nimic şocant. Când Stalin este în ascensiune, Hruşciov este în declin”, a comentat ea.
Ea a făcut aluzie la reablilitarea în Rusia a reputaţiei dictatorului sovietic Iosif Stalin, al cărui regim de teroare a fost denunţat de Hruşciov într-un faimos discurs din 1956 adresat unui congres al Partidului Comunist.
Rusia a marcat luna trecută 70 de ani de la acest discurs, stârnind o nouă dezbatere despre moştenirea celor doi lideri sovietici. Hruşciov a fost liderul sovietic care a transferat Crimeea de la Rusia către Ucraina în 1954, un act anulat în 2014 când forţele ruse au invadat peninsula şi preşedintele Vladimir Putin a declarat anexarea acesteia.
Hruşciov este, de asemenea, celebru pentru confruntarea cu preşedintele american John F. Kennedy în timpul Crizei rachetelor din Cuba din 1962, când lumea s-a aflat la un pas de războiul nuclear.