Românii, vizați de un nou val de fraudă online care folosește imaginea presei și a persoanelor publice

Aceste scheme sunt propagate, de regulă, prin intermediul reclamelor sponsorizate în mediul online și al campaniilor de promovare din social media, unde atacatorii folosesc, în mod abuziv, imaginea unor persoane publice sau canale mass media pentru a câștiga încrederea utilizatorilor. Conținutul distribuit ia forma unor articole care par lansate de publicații legitime, însă direcționează potențialele victime către site-uri frauduloase.

Metoda folosită de fraudatori urmează, de regulă, câțiva pași simpli în care utilizatorii sunt:

atrași cu o „oportunitate” de investiții care pare reală

Apar reclame sau articole care imită site-uri de știri cunoscute și promit câștiguri rapide din investiții. Pentru a câștiga încrederea utilizatorilor, sunt folosite imagini cu persoane publice și povești despre oameni care ar fi obținut profituri într-un timp foarte scurt.

convinși să își furnizeze datele

După accesarea articolului, utilizatorii sunt invitați să completeze un formular cu date personale. Ulterior, sunt contactați telefonic de persoane care se prezintă drept consultanți financiari și care le explică presupusul proces de investiție.

determinați să transfere bani sau să ofere acces

În cadrul acestor apeluri, li se solicită date bancare, efectuarea unor transferuri sau crearea de conturi pe platformele indicate de atacatori. În anumite situații, utilizatorilor li se cere să instaleze aplicații care permit accesul de la distanță la dispozitivele lor.

Pentru a se proteja, românii sunt sfătuiți:

Tentativele de fraudă pot fi raportate pe platforma dedicatăsau la numărul de urgență, contribuind astfel la prevenirea altor incidente și la limitarea impactului acestor tipuri de atacuri.

Pe platforma sigurantaonline.ro, utilizatorii pot găsi ghiduri, exemple de fraude și quiz-uri interactive prin care își pot testa cunoștințele despre siguranța digitală. www.sigurantaonline.ro.

Despre Proiectul #SigurantaOnline

Proiectul național de educație digitală și prevenire a criminalității informaticeeste menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca tinerii și adulții să devină victime ale fraudelor informatice. Exemple de escrocherii și tehnici folosite pot fi consultate aici: sigurantaonline.ro/uniti-impotriva-escrocheriilor/ . Proiectul este o inițiativă a Poliției Române, Directoratului Național de Securitate Cibernetică și Asociației Române a Băncilor, alături de care au venit pe parcurs și alți parteneri printre care și Mastercard.

Sursa: https://www.bzi.ro/romanii-vizati-de-un-nou-val-de-frauda-online-care-foloseste-imaginea-presei-si-a-persoanelor-publice-5505237

Ultimă oră

Același autor